Dupa o pauza de cateva saptamani in care a scris despre alte lucruri, domnul Cartarescu revine cu un editorial despre Basescu, in acelasi ton funest deja celebru, insa parca mai fatalist si mai jeluit ca niciodata. Stupefiat de posibilitatea de a figura pe o lista anti-Basescu, autorul simte nevoia sa se justifice intr-un editorial precoce (postat la ora 9 PM in loc de 11 PM, cum se intampla de obicei).
Intocmai ca Pilat din Pont, scribul se cam spala pe maini de toata povestea aceasta cu Traian Basescu, de partea caruia nu mai poate lupta, din moment ce presedintele a esuat in planul sau de a eradica ticalosenia si de a reforma statul, insa de care nici nu se mai poate departa fundamental fara a fi acuzat de fariseism. Cum nu ne poate salva de napasta presei care manipuleaza si distorsioneaza adevarul, oricat de mult ar dori asta dimpreuna cu grupul Pata-Li-Ple, domnul Cartarescu intuieste infrangerea lui Traian Basescu, pentru care s-a si pregatit sufleteste.
Aceasta infrangere este comparata, absolut pe nedrept si in cel mai pur stil oranj, cu infrangerea pe care si-a asumat-o Emil Constantinescu dupa mandatul sau. Diferenta fundamentala si evidenta in acest caz este ca, in timp ce un presedinte din afara sistemului s-a declarat invins de un sistem prin care nu a putut razbate, celalalt presedinte este in sistemul ticalosit dinainte de revolutie, si a fost in toate variantele sistemului de dupa revolutie, el fiind, in momentul de fata, insusi sistemul – are guvernul pe care l-a ravnit, legaturi puternice in lumea interlopa, detine o parte a presei, un grup influent de intelectuali, rudele bogate, prietenii asisderea, si nu in ultimul rand, intocmai cum remarca domnul Cartarescu, presedintele are atentia neprecupetita a presei de toate culorile. Singura opozitie este din partea noastra, a bloggerilor, si a 2,3, emisiuni de la posturile de nisa. Cum poate astfel sa fie invins un presedinte? Eternii moguli si televiziunile lor au o acoperire nationala de cateva procente, si nu influenteaza 70% din electorat, majoritate covarsitoare care isi doreste o alta guvernare.
Sistemul ticalosit, aceast monstru ambiguu, nedefinit, hidra cu un numar infinit de capete fara figuri, intocmai ca terorismul lui Bush Junior, va ramane un dusman etern si intangibil, o carte buna de jucat oricand si in orice context politic. Aidoma teorismului, pastrand insa proportiile adecvate, sistemul ticalosit a capacitat milioane de adepti, miliarde de euro de la bugetul de stat, 5 ani de zile si mii de articole de presa, doar pentru a ajunge sa fim mai saraci si mai nefericiti decat la inceput. Singurii care o duc realmente mai bine acum sunt familia prezidentiala si prietenii ei. Daca batalia cu sistemul era compromisa din capul locului, atunci de ce nu ne vorbeste unul dintre acesti intelectuali oranj despre utopia unui presedinte megaloman si inconstient, despre acest capitan Ahab neaos, care a prapadit o tara cu sminteala lui, cu obsesia lui patologica; de ce nu ne vorbesc portocaliii despre acest fantast care s-a jucat cu soarta unei tari, si a carui iresponsabilitiate, chiar presarata cu intenii bune, a fost extrem de toxica?
Domnul Cartarescu invidiaza un sistem german neticalosit, unde lucrurile decurg normal, unde o Angela Merkel civilizata nu provoaca presa, nu agreseaza verbal cetatenti obisnuiti, unde presedintele Horst Kohler se rezuma la functia sa reprezentativa si nu se implica in actul de guvernare, sistem in care nu exista Ministerul Turismului, in care economia functioneaza, plasand tara in topul mondial. Din pacate pentru beletrist, occidental nu va deveni niciodata, cu atat mai putin neamt. Nici macar precum Caragiale nu poate ajunge, pentru ca, spre deosebire de dramaturg, spiritul critic ii lipseste cu desavarsire editorialistului Cartarescu.