Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘editorial’

Dupa o pauza de cateva saptamani in care a scris despre alte lucruri, domnul Cartarescu revine cu un editorial despre Basescu, in acelasi ton funest deja celebru, insa parca mai fatalist si mai jeluit ca niciodata. Stupefiat de posibilitatea de a figura pe o lista anti-Basescu, autorul simte nevoia sa se justifice intr-un editorial precoce (postat la ora 9 PM in loc de 11 PM, cum se intampla de obicei).

Intocmai ca Pilat din Pont, scribul se cam spala pe maini de toata povestea aceasta cu Traian Basescu, de partea caruia nu mai poate lupta, din moment ce presedintele a esuat in planul sau de a eradica ticalosenia si de a reforma statul, insa de care nici nu se mai poate departa fundamental fara a fi acuzat de fariseism. Cum nu ne poate salva de napasta presei care manipuleaza si distorsioneaza adevarul, oricat de mult ar dori asta dimpreuna cu grupul Pata-Li-Ple, domnul Cartarescu intuieste infrangerea lui Traian Basescu, pentru care s-a si pregatit sufleteste.

Aceasta infrangere este comparata, absolut pe nedrept si in cel mai pur stil oranj, cu infrangerea pe care si-a asumat-o Emil Constantinescu dupa mandatul sau. Diferenta fundamentala si evidenta in acest caz este ca, in timp ce un presedinte din afara sistemului s-a declarat invins de un sistem prin care nu a putut razbate, celalalt presedinte este in sistemul ticalosit dinainte de revolutie, si a fost in toate variantele sistemului de dupa revolutie, el fiind, in momentul de fata,  insusi sistemul – are guvernul pe care l-a ravnit, legaturi puternice in lumea interlopa, detine o parte a presei, un grup influent de intelectuali, rudele bogate, prietenii asisderea,  si nu in ultimul rand, intocmai cum remarca domnul Cartarescu, presedintele are atentia neprecupetita a presei de toate culorile. Singura opozitie este din partea noastra, a bloggerilor, si a 2,3, emisiuni de la posturile de nisa. Cum poate astfel sa fie invins un presedinte? Eternii moguli si televiziunile lor au o acoperire nationala de cateva procente, si nu influenteaza 70% din electorat, majoritate covarsitoare care isi doreste o alta guvernare.

Sistemul ticalosit, aceast monstru ambiguu, nedefinit, hidra cu un numar infinit de capete fara figuri, intocmai ca terorismul lui Bush Junior, va ramane un dusman etern si intangibil, o carte buna de jucat oricand si in orice context politic. Aidoma teorismului, pastrand insa proportiile adecvate, sistemul ticalosit a capacitat milioane de adepti, miliarde de euro de la bugetul de stat, 5 ani de zile si mii de articole de presa, doar pentru a ajunge sa fim mai saraci si mai nefericiti decat la inceput. Singurii care o duc realmente mai bine acum sunt familia prezidentiala si prietenii ei. Daca batalia cu sistemul era compromisa din capul locului, atunci de ce nu ne vorbeste unul dintre acesti intelectuali oranj despre utopia unui presedinte megaloman si inconstient, despre acest capitan Ahab neaos, care a prapadit o tara cu sminteala lui, cu obsesia lui patologica; de ce nu ne vorbesc portocaliii despre acest fantast care s-a jucat cu soarta unei tari, si a carui iresponsabilitiate, chiar presarata cu intenii bune, a fost extrem de toxica?

Domnul Cartarescu invidiaza un sistem german neticalosit, unde lucrurile decurg normal, unde o Angela Merkel civilizata nu provoaca presa, nu agreseaza verbal cetatenti obisnuiti, unde presedintele Horst Kohler se rezuma la functia sa reprezentativa si nu se implica in actul de guvernare, sistem in care nu exista Ministerul Turismului, in care economia functioneaza, plasand tara in topul mondial. Din pacate pentru beletrist, occidental nu va deveni niciodata, cu atat mai putin neamt. Nici macar precum Caragiale nu poate ajunge, pentru ca, spre deosebire de dramaturg, spiritul critic ii lipseste cu desavarsire editorialistului Cartarescu.

Read Full Post »

De ceva vreme incoace, am obiceiul sa „ma iau” de Cartarescu. Nu fac asta pentru ca as avea ceva cu el personal, sau pentru ca am impresia ca sunt mai inteligenta sau mai talentata. Fac asta pentru ca editorialele sale (adica articole de opinie) sunt ingrozitor de stravezii, foarte usor de combatut, si in general bazate pe nimic. Greu de crezut o opinie bazata pe nimic. Daca nu este vorba de sofisme absolut infioratoare, editorialele sale abunda de erori, usor de indetificat pentru oricine a facut Logica in  clasa a IXa. Imi este greu sa cred ca Domnul Cartarescu ar putea vreo secunda in viata asta sa creada in ceea ce scrie. Din aceste motive, „critica” mea (daca poate fi numita asa) este o activitate recreativa. E ca si cum ai juca Solitaire.

Mircea Cartarescu se declara invins. Noi stim ca el a renuntat de mult, cum ne-a sugerat in editorialul precedent. Lucru de asteptat de altfel, avand in vedere ca in ultima vreme declara ca nu mai intelege nimic din nimic si nici nu mai intrevede ceva pentru viitor. Pentru ca tabloul sa fie infinit de sumbru, Cartarescu asteapta un final apocaliptic: Ne-au învins şi de data asta, s-au căţărat peste noi şi de data asta, şi nu mai e nimic de spus. Războiul este pierdut şi nu mai e nimic de spus. Indurerat de esecul total, ca intr-un film cu Van Damme, Cartarescu lupta si in ultima clipa de partea „binelui”, intrunchipat de Basescu, exponentul cel mai de seama al democratiei. Intr-un scenariu aproape fantasy, eroul pozitiv Basescu este invins de fortele malefice, iar slabiciunile omenesti ii grabesc sfarsitul. Cartarescu face apoi aceeasi eroare pe care au facut-o si Ridzi, si Udrea – Basescu e bun atata vreme cat altii sunt rai (Geoană, Voiculescu, Vadim, Tăriceanu, Nistorescu, Patriciu, Roşca Stănescu şi legiuni întregi de alţi patrioţi din politică şi din cultură), un non-argument de fapt, pentru ca vina unuia nu anuleaza vina altuia, decat in cazul unei gandiri extrem de rudimentare, unde nu exista decat bine si rau. Cartarescu continua sa reduca opozitia reala a lui Basaescu la cateva persoane publice. Pe langa asta, continua incercarile de a nivela aceasta opozitie. Din pacate pentru el, nu suntem egali, iar asta e principiul de baza al democratiei. Scriitorul ar trebui sa stie ca, pana nu recunosti adevarata natura a dusmanului, nu il poti invinge.  Dar nu-i nimic, el se declara invins ( deci, cel mai probabil, noi am ginit natura sa). Sa fie oare si acesta un apel la mila, mai patetic chiar decat cel al doamnei Ridzi, care invoca boala mamei sale?

Dupa un inventar de tipul „ce-am avut si ce-am pierdut” in urma aderarii la partidul Basescu, Cartarescu constata ca toti amicii lui intelectuali s-au alaturat opozitiei. Nu-i nimic, si-a facut prieteni noi, cum ar fi Sever Voinescu. (???) Oare ce-or fi discutand cand ies la un suc? Omul acela pare a fi cel mai putin informat cetatean de pe planeta Pamant. Ma intreb oare daca domnul Cartarescu este prieten cu Marcel Hoara. Vorba francezului, cine se aseamana se aduna.Adevarul e ca a fost un troc corect.

Am fost împins afară din lumea literară cu o brutalitate la care-au pus umărul atât vechi adversari, cât şi oameni pe care i-am iubit şi i-am ajutat. Mi s-au negat talentul, buna-credinţă, inteligenţa, aderenţa la valorile democratice. Mi s-a indus o silă nemărginită faţă de umanitatea noastră dâmboviţeană şi o dorinţă fără limite de a o părăsi pentru totdeauna, ca să nu mai ştiu de ea, nici ea de mine. Sa intelegem ca ar vrea acum ca prietenii sai  din lumea literara sa disocieze opera de persoana? Din pacate, nu asa functioneaza aceasta lume (pe care am presupus ca o cunoaste in profunzime). De fapt, nu functioneaza asa nici o alta lume. Intelectualul Cartarescu este o persoana, nu un tonomat (ca sa folosesc un cuvant la moda) de opere literare. Ar vrea acum sa recastige credibilitatea pe care o avea inainte de a se sinucide in presa. Pe langa asta, presupun ca domnul Cartarescu stie deja ca religia si politica stau la baza marilor neintelegeri din istoria homo sapiens. De ce ar sta lucrurile altfel in cazul sau? Cata naivitate! Dupa cateva fraze de un patetism cras, scriitorul are niste revelatii intarziate, printre care una mentionata de mine in acest blog: ca in Romania trebuie sa te pliezi sistemului ca sa poti face parte din el.  Bineinteles ca in principal e vina noastra, a tuturor, ca Basescu nu a reusit sa faca ce trebuia.  Este si vina lui, foarte putin insa, ca este un om si mai greseste, are slabiciuni. Sa ne bucuram macar ca domnul Cartarescu chiar ii citeste pe criticii sai (poate dintr-un soi de masochism, o nevoie de autoflagelare), majoritatea bloggeri si forumisti, in cuvintele sale vizionatori de filme porno si ascultatori de hip-hop prost.

Dupa o alienare inceata dar sigura, Cartarescu a ajuns sa nu-i mai pese de o lume pe care nu o prea intelege si pentru care nu intrezareste o soarta mai buna. Din pacate, spre deosebire de filmele cu Van Damme, „binele” nu invinge pentru ca asa vrea Cartarescu, iar razboiul nu poate fi castigat prin martiriul sau artistic, mai ales pentru o cauza falsa precum Basescu.

Read Full Post »

Tocmai ce ne oferise spre tocat abureala despre Ridzi, Cartarescu a comis-o din nou, de aceasta data parca inversunat impotriva majoritatii cititorilor sai, adica aceia care stau pe bloguri si citesc presa de pe internet, intrucat cu vanzarea de hartie nicio publicatie nu sta prea bine. Incepe printr-o constatare revelatoare ca „in ultimele luni”  presa s-a transformat din armata de mercenari in armata de voluntari a carei singura cauza este generarea unei „mlastini cenusii” menite sa induca in eroare opinia publica inocenta. Mlastina respectiva creste pe spinarea conflictelor gratuite intre jurnalisti si politicieni si a vulgarizarii limbajului jurnalistic.  Eu asteptam de la domnul Cartarescu sa mearga dincolo de evidente si sa izoleze originea acestor degenerari in apucaturile publice, oficiale si neoficiale ale presei in cardasie sau conflict cu clasa politica. Dar nu. Scriitorul isi asuma de aceasta data pozitia de observator extraterestru al minunatiilor de pe planeta Pamant. Domnul Cartarescu imi da o senzatie de neprofesionalism cras. Cateva randuri mai jos decopera apa calda pe care Mircea Badea a descoperit-o acum vreo 3, 4 ani si ne spune ca nu exista ideologii in politica noastra si ca dreapta se confunda cu stanga. Aceasta mirobolanta constatare este rezolvata printr-o umila renuntare. Intelectualul Cartarescu ne confirma neputinta lui de a deveni o calauza morala care sa smulga tara asta din mocirla cenusie – Acest cenuşiu naţional fără precedent este un impas peste care nu ştiu cum vom trece. Ori noi tocmai asta asteptam de la Cartarescu, sa ne spuna cum depasim situatia in care ne aflam.

In continuare, autorul uzeaza de un giumbusluc prin care il scoate la liman pe presedinte, sau cel putin nu il face mai vinovat decat restul clasei politice din Romania. Amintindu-mi de editorialele lui Cartarescu de-a lungul timpului, observ cum presedintele Basescu s-a metamorfozat din „ultimul om drept din Sodoma” intr-o victima colaterala a acestei mlastini infernale aparute subit din nimic („in ultimele luni”).  Pe langa comparatia inoportuna cu momentul Pietei Universitatii si mineriadelor, domnul Cartarescu ne sugereaza, bineinteles, ca in virtutea absurdului acestei situatii fara cap si fara coada, nu exista nici o miza. Analistul politic extraterestru probabil ca planuieste sa se intoarca pe planeta sa de origine pana la toamna si nu va avea ocazia sa afle miza: alegerile prezidentiale si probabila schimbare a guvernului.   …Da. Nicio miza.

Presa (chiar cea de calitate)  a imprumutat mentalitatea PRMista si face rau fizic condeierului prin iresponsabila abjectie de care da dovada. As fi curioasa sa aflu la ce anume s-a gandit aici? Totusi, daca te dezgusta pana la boala, trebuie sa fie ceva ingrozitor de abject. Imediat a identificat o comparatie lamuritoare – presa de felul celei obişnuite pe forumuri şi bloguri. Face oare domnul Cartarescu referire aici si la forumul EVZ-ului prezent chiar sub editorialul sau online, acolo unde majoritatea „abjectiilor” sunt savarsite de aparatorii dumnealui iar nu de cei care il contrazic? Sub adapostul unor acuzatii generalizatoare menite sa niveleze atat presa cat si indemanarea si inteligenta tuturor bloggerilor, domnul Cartarescu incheie paragraful spunandu-ne ca asistam la o „forumizare” a presei, cuvant inventat evident defaimator la adresa tuturor celor care se exprima liber in spatiul virtual.

Mai departe beletristul se intreaba retoric despre originile acestei mocirle, care din pacate eludeaza complet inteligenta sa scriitoriceasca si cugeta ca probabil ne convine situatia. Eu as spune ca analiza domnului Cartarescu este adevarata in ceea ce priveste o anume categorie de intelectuali. Nu stiu cat este de relevanta pentru cetateanul de rand. De judecata sa pioasa nu scapa nici inmulţirea tabloidelor, a divertismentului subcultural, a blogurilor agramate, a pornografiei, toate identificate de autor ca fiind reperele sale in aprecierea situatiei deplorabile si depravate a psihicului colectiv romanesc.

Pentru a sustine in continuare ideea ca masinaria care genereaza aceasta decadere a societatii civile este absurda si fara carmuitor, Cartarescu invoca reaua-credinta a persoanelor (jurnalisti si nu numai) care presteaza pe gratis pe bloguri si pe forumuri. Ma simt vizata! Cartarescu se pripeste si ma face fan al muzicii hip-hop (???), ceea ce, fara niciun fel de desconsideratie fata de fanii hip-hop, nu sunt! De asemenea nu cred ca exista vreo consecutie intre muzica ascultata si dorinta cuiva de a scrie pe forumuri si bloguri.  Cand credeam ca a ajuns la ultima enormitate, Cartarescu ma catalogheaza drept o entuziasta a filmelor porno, a  tabloidelor si a chaturilor, adica a tot ceea ce a coborât societatea românească până la nivelul analfabetismului şi-al imbecilizării. Dumnezeule! Pe langa generalizarea neghioaba de tipul „Sunteti toti niste prosti!”, Cartarescu amesteca niste lucruri in esenta fara legatura si nu reuseste sa ne evidentieze legatura pe care o percepe el (adica muzica hip-hop cu forumurile, cu pornografia cu chaturile si tabloidele).

In final, Cartarescu ne pecetluieste soarta pe un ton funest si sec: Această degradare continuă e un coşmar din care nu ne putem trezi.

Read Full Post »

UPDATE: Lasand la o parte acest subiect, am tot auzit spunandu-se ca trebuie sa-i apreciem pe intelectualii nostri pentru operele lor, nu pentru afinitatile politice exprimate. Din pacate, nu sunt de acord.  Intelectualii nu sunt niste entitati abstracte care genereaza opere, ci sunt personalitati care trebuie sa indrume societatea in directia corecta, sa ofere o dimensiune morala stradaniilor noastre. Daca lumea politica este feroce si amorala, ei  trebuie sa ofere alternative ingenioase, nu sa ne abata si mai mult din drum. Noi insa preferam sa disociem opera de personalitate pentru ca diferenta intre ceea este si ceea ce ar trebui sa fie elita intelectuala este ingrozitor de mare. Daca nu i-am disocia, ar trebui sa recunoastem ca de fapt intelectualii romani cei mai de vaza si-au ratat menirea.

Domnul Cartarescu a gasit de cuviinta sa isi exprime liber si nesilit de nimeni opiniile vis a vis de cazul Ridzi.  Bineinteles ca pentru dumnealui, aceast caz Ridzi a fost doar un pretext. De fapt, editorialul nu face decat sa loveasca absolut nefondat in opozitie. Care opozitie? Pai domnul Geoana, deci opozitia lui Basescu. Astept cu nerabdare vreo asociere inedita a cazului Ridzi cu guvernarea PNL si prin asta sa se ajunga cumva la Crin Antonescu.

Problema domnului Cartarescu, pe care eu am semnalat-o de acum vreo trei ani, e ca a devenit ridicol prin lipsa de ratiune de care da dovada. Adevarul este ca un scriitor de literatura nu trebuie sa fie neaparat rational. Insa ceva ma face sa cred ca domnul Cartarescu s-a bucurat de aceasta demnitate pe vremea cand mai avea ceva de spus. Astazi nu este in stare sa genereze nici argumente relevante pro partidul si personajul pe care il aduleaza, nici contraargumente relevante pentru actiunile din presa, iar acest lucru ma face sincer sa-i pun la indoaiala discernamantul, puterea de judecata.
Spune ca daca ar fi fost in discutie un ministru PSD, nu s-ar fi intamplat nimic. Din asta ce se intelege? Ca presa apartine PSD-ului daca nu-i este defavorabila? Argumentul contine o eroare de logica. Ce se intampla cu presa favorabila unui politician, cum a fost cazul lui Basescu si Cotidianul, Realitatea Tv, B1 Tv, Evenimentul Zilei? De ce este presa cumparata numai cand toaca un om corupt, nu si atunci cand il linguseste fara motiv? Cum ne poate explica domnul Cartarescu atitudinea lui favorabila (este putin spus) pentru PDL, dusa la extrem, care a generat fraze vadimesciene de tipul „Basescu e singurul om drept din Sodoma”?
De ce nu se poate disocia in argumentatia sa de argumentele eterne ale pedelicilor? Ca mogulii au ceva cu Basescu, ca PDS-ul a cumparat presa, ca toata lumea e corupta mai putin Basescu, etc. De ce sunt remarcate diversele legaturi intre presa si politica numai atunci cand e vorba de devoalarea PDL-ului?
Calcand pe urmele lui Liiceanu care ne-a spus intr-o editie a Orei De Foc ca este neimportant daca Basescu denigreaza invatamantul romanesc (am comentat pe blog situatia asta), Cartarescu ne spune ca scandalul Ridzi este un lucru minor, tampenie infirmata chiar de catre Basescu dupa ce s-a sucit putin. Bineinteles ca nu este un lucru minor, decat in privinta amplorii jafului. Da, se fura de N ori mai mult in alte parti, insa orice jaf este in esenta la fel de blamabil; ca furi un ou sau furi un bou, tot furt se cheama. Banii respectivi sunt tot bani publici, chiar daca sunt 3 lei 50 sau milioane de euro. Deci argumentul acesta este nul in virtutea oricarui tip de rationament intrucat nu se adreseaza problemei puse in discutie, si anume jaful in sine.
Apoi ne spune ca nu vedem mai departe de lungul nasului, ca suntem ignoranti la probleme globale si nu ne preocupa decat afacerile interne. Asemenea ipocrizie imi starneste dezgustul. Normal ca te preocupa mai intai problemele tarii in care vietuiesti, si in plan secundar probleme externe. De ce? Pentru ca te intereseaza ceea ce te impacteaza in mod direct. Probabil ca domnul Cartarescu nu urmareste decat Euronews care este post EUROPEAN, adica transmite stiri de relevanta generala.

A spune ca „Nu ne interesează nimic din ce se petrece dincolo de noroiul în care ne bălăcim, de zoaiele politicii naţionale, de reaua-credinţă şi reaua-voinţă a comentatorilor din presă şi de la televizor, de Elodia noastră, de maneliştii noştri, de fotbaliştii şi analfabeţii noştri mai pitoreşti decât ai celorlalţi” este o afirmatie fara acoperire. De unde stie Cartarescu ce ma preocupa pe mine? Folosind pronumele „ne”, incearca sa ma vare si pe mine in aceeasi oala cu el (care nu se preocupa decat de problemele PDL-ului), dar sugereaza si un fel de complicitate la aceasta ignoranta si manelizare generala, pentru a nu i se putea reprosa ca este arogant. Ori o astfel de afirmatie nu este decat o manipulare evidenta – face pe moralistul unei natiuni ignorante, cu care se identifica dar a carei limitari le-a depasit deja.

De parca derapajele de mai sus nu ar fi fost de ajuns, Cartarescu utilizeaza stereotipia stereotipiilor.  Cum ar fi ca o parte din incarcatura emotionala creata de cazul Ridzi ar avea de-a face cu faptul ca este o femeie tanara, dragutza, naiva, care a reusit sa genereze destule tensiuni in randul barbatilor din presa si a cetatentilor obisnuiti pentru a deveni tinta unor atacuri mitocanesti. Fara a incerca sa minimalizez o problema frecventa in societatea romaneasca, trebuie sa recunosc ca domnul Cartarescu isi da aici masura propriilor instrumente de apreciere.  Niciodata nu s-a sugererat sau insinuat vreo remarca sexista la adresa doamnei Ridzi. Dimpotriva, din cate imi amintesc eu, domnul Boureanu, ilustru reprezentant PDL a atins aceasta coarda sensibila  in cadrul comisiei parlamentare de ancheta, si a facut comentarii sexiste vadite la adresa doameni Gorghiu. Dar, intrucat doamna Gorghiu se afla in PNL, domnul Cartarescu nu a remarcat episodul.

Aprecierile unui om sanatos la cap cum ca doamna Ridzi nu are o minte deosebit de populata se pot fonda pe lucruri cat se poate de concrete.  Nu este in stare sa genereze alte agumente decat acelea pe care le-a invatat de acasa, nici macar atunci cand in mod evident interlocutorii dansei nu sunt atat de prosti precum ii crede.  Spre exemplu, a se considera in acest sens emisiunea Sinteza zilei anterioara scandalului (nu mai tin minte data exacta) in care doamna Ridzi a fost incapabila sa raspunda intrebarilor unui jurnalist, care, intamplator sau nu, este femeie (Oana Dobre).  Doamna Ridzi a reusit performanta de a-l ingrozi si pe Adrian Ursu de la Realitatea TV, cel care a tolerat multa vreme elucubratiile lui Liiceanu.

Read Full Post »