Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘Presa’

Aflu cu bucurie ca, in sfarsit, se unesc si alti intelectuali (pentru unii sunt intelectuali mai vechi plus intelectuali mai noi, pentru mine sunt toti noi :P) decat aceia pe care ni i-a bagat pe gat Basescu, pentru un alt scop decat bunastarea si ratingul actualului presedinte. Majoritatea a ramas in societatea civila, nu a trecut de partea cealalata a baricadei precum Mihaies sau Patapievici,despre al carui text voi discuta, bineinteles, in postarea acesta.

Ma tem ca voi fi „inregimentata” drept critic la adresa lui Patapievici, dat fiind faptul ca in ultima vreme i-am comentat toate editorialele. Dar Dumnezeule, este atat de facil! Editorialul din aceasta saptamana este, normal, despre televiziune si influenta ei teribila asupra oamenilor. Iceristul invoca un studiu facut asupra copiilor din SUA acum 16 ani. Concluzia acelui studiu este ca, intr-o saptamana, copii urmaresc programele TV timp de 40 de ore, iar cu familia petrec doar 32. Profesorul Cartarescu l-ar contrazice, ba chiar i-ar spune ca a ramas mult in urma cu informatia, caci  de multi ani nu isi mai petrec copiii timpul in fata televizorului. Acum sunt cyborgi isterizati si isi petrec timpul in fata calculatorului, jucand World of Warcraft!

Intr-o epoca tehnologizata, o epoca in care informatia circula cu viteza luminii, domnul Patapievici isi intemeiaza teoria pe un studiu facut inaintea instalarii monopolului calculatoarelor si internetului. Izul demodat al acestui articol este depasit doar de monotonia dezvaluirilor vis a vis de televiziune. As zice chiar ca presedintele i-a insuflat aseara domnului Patapievici acest tip de discurs fara variatii. Editorialistul ne insira in continuare revelatiile deceniului trecut despre televiziune si ne promite ca va aplica modelul descris acum 15 ani de Karl Popper la televizunile noastre de astazi. Spre a intari autoritatea celor conturate, Patapievici ne ofera si resursele consultate intru conceperea prezentului si viitorului articol. Cea mai relevanta mi se pare „Lectia acestui secol” a lui Popper, probabil reeditata in 1998 , caci Popper a murit in ’94. Titlul mi se pare destul de lamuritor, este vorba despre secolul trecut, care s-a incheiat acum aproape 9 ani.

E cel putin riscant sa incerci sa aplici pe o situatie contemporana, „modelul” sau parerile unui om, chiar si filozof, care a murit acum 15 ani si a ratat marile transformari ale sfarsitului si inceputului de mileniu. Poate in alt context 15 ani nu reprezinta mult, insa aici e vorba de circuitul informatiei, de noile medii care s-au afirmat si al caror impact Karl Popper probabil doar il banuia. Patapievici preia aceste pareri si incearca sa le manevreze in asa fel incat sa ajunga la fraza cheie a intregului editorial: „Am spus atunci – şi continuu s-o cred şi azi – că avem totuşi nevoie de cenzură”. Acestea sunt de fapt gandurile lui Patapievici, si nu sunt intamplatoare. Ele sunt exprimate pe fondul situatiilor conflictuale pe care domnul Patapievici si le-a generat in jurul sau, si din care acum nu mai poate iesi. Cum nu este in stare, sau nu doreste sa aplaneze conflictele, intelectualul oranj a trecut de la inversunarea din editorialul precedent la pretinsa detasare din articolul acestei saptamani, unde incearca sa generalizeze atacul sau la adresa presei (in realitate destul de unilateral).

Reiau observatia ca demersul acesta, adica atacul unui demnitar impotriva presei,  este in contradictie cu principiile democratice, cu libertatea presei despre care aiura aseara Basescu, cu asa-zisul anticomunism al domnului Patapievici.

Reclame

Read Full Post »

Toate sistemele totalitare pe care le cunoastem au dorit sa reformeze fiinta umana pe de-a-ntregul, cautandu-se obtinerea unui om nou, mai bun, mai puternic, mai bine adaptat la noua oranduire si asipratiile ei utopice. Extrema dreapta a avut „rasa ariana”. Prin 1986 sociologul rus Alexander Zinoviev propunea un termen pesudo-stiintific pentru a indica produsul uman al comunismului Sovietic. Termenul poarta evidente conotatii negative si satirizeaza acest nou tip de om reformat care de fapt nu era nici mai eficient nici mai bun decat „omul vechi”.

Homo sovieticus pe de o parte reuneste in individ rezultatele unei societati care priveaza omul de drepturile elementare si care falsifica realitatea (proletariatul), pe de alta parte acelasi termen se refera astazi si la oamenii „de bine” ai sistemului, aceia care erau folositi pentru a promova si mentine sistemul in stare de buna functionare, aceia care aveau hamurile in maini.  Iata ca progeniturile sistemului de ieri au ajuns liderii sistemului de azi. Ca niste progenituri veritabile, condamna epoca in care au trait parintii lor, o epoca „invechita” pentru aspiratiile lor sofisticate. Astfel, daca dezbracam acesti copii teribili de hainele scumpe, de vacantele pe afara, de cluburile de noapte, de fiţe, de pretentiile de intelectualitate, observam ca aschia nu a sarit de loc departe de trunchi. In esenta, aceleasi mentalitati, aceleasi aspiratii, aceeasi dorinta de a parveni, de a ajunge fara scrupule in varful ierarhiei. Spre deosebire de Homo Sovieticus care avea iluzia eficientei si cumpatarii, progeniturile sale sunt extravagante, opulente, cheflii, vor expunere maxima. Cine sunt aceste progenituri?

Sa ne atintim privirile asupra oamenilor momentului. Trioul Udrea-Ridzi-Eba – aceste muschetare ale lui Basescu, este exemplul excelent! In aparitiile lor televizate, cele trei se jertfesc fara sa scanceasca pe altarul partidului si al conducatorului suprem, recurgand la cele mai josnice minciuni si tertipuri. Scuza suprema care se practica cu succes in ultima vreme este „Da` ce, ailalti n-au furat?” Da` Tariceanu? Da` ministrii PSD? Da` Tolontan? Da` Adrian Nastase? Dupa principiul conform caruia omul ajuns in fata justitiei trebuie sa-si demonstreze nevinovatia, vina altuia anuleaza vina ta. Interesanta abordare. Asteptam modificarea Codului Penal in consecinta. Progeniturile se gasesc adesea in situatii aberante, cauzate in general de refuzul presei de a se plia rationamentelor neo-sovietice. Suntem martorii unui film prost dar destul de comic pentru cineva din exterior. Presa insista cu intrebari, Ridzi insista cu raspunsuri care incep cu „am sa va spun un singur lucru”.  Autocontrolul doamnei Ridzi este demn de un calugar Shaolin. Senina, zambitoare, Ridzi repeta acelasi discurs de cateva luni. In partea cealalta, o Elena Udrea zeflemitoare ne intreaba daca nu cumva vrem sa-i masuram perdelele? Daca nu cumva ne-a luat programarea de la coafor? Daca nu cumva am vrea sa fim (scuzati limbajul) dati in gat in presa? Boc se dovedeste bun la orice altceva in afara de a guverna. Coseste, canta, danseaza, sta pe varfuri.  Este nebunul de serviciu al regatului, acela care se scalambaie dupa placul conducatorului suprem.  Augustul este mai ceva ca un inchizitor. Intr-o aparenta vanatoare de vrajitoare care dureaza de 5 ani, cu tridentul in dreapta si cu barda in stanga, Basescu taie in carne vine, devoaleaza dusmanii democratiei, ameninta, investigheaza, face stiri. Intre timp, pe la televiziuni se perinda tot felul de figuri vechi si noi care-si dau cu parerea vis a vis de aceasta situatie, cum ar fi Petre Roman ( fost prim-ministru fesenist, actual consilier prezidential al candidatului PNL si noua voce a ratiunii pe la tot felul de talk-showuri), Marcel Hoara, Robert Negoita.

Alaturi de actorii principali se afla tagma intelectualilor implicati in politica. Cristian Preda, TRU, Tismaneanu, Pata-Li-Carta. Din punctul meu de vedere, cei care isi pot asuma cu adevarat aceasta „devenire” in noi oameni sovietici sunt acesti intelectuali. Pentru ca ei sunt singurii care pot intelege cu adevarat cine sunt si de ce sunt asa, singurii in fata carora toate argumentele pot avea un sens. Ei sunt cei care inteleg de ce e lumea pe dos si singurii care ar avea puterea sa o intoarca pe fata. Ei pot repune in joc aspiratiile romanesti de dinainte de comunism si reaminti actorilor angrenati in acest film prost ca nu am fost dintotdeauna oameni sovietici. Cu toate acestea, nu o fac.

Read Full Post »