CCR respinge legile genocidului social

Romania asta e o tara a extremelor in care in doar 3 zile ne-am pierdut odata democratia si am recastigat-o pe alte cai!



Suprimarea libertatii presei este incompatibila cu democratia

Update: Regimul acesta de la noi a fost catalogat in multe feluri, iar Basescu a fost comparat cu Stalin, Ceausescu, Chavez,s.a.m.d. Cred ca, de fapt, situatia de la noi seamana cel mai bine, sau risca sa semene izbitor de bine cu aceea din Belarus, unde statul e condus de un lider populist si autoritar cu apucaturi de tip sovietic, iar opozitia si presa independenta este persecutata constant. Sper insa ca, spre deosebire de Lukashenko, Basescu sa nu mai puna mana pe al 3lea mandat.

In orice ABC al democratiei, o conditie absolut necesara ( dupa mine, la fel de importanta ca separatia puterilor), pentru a putea discuta despre existenta democratiei intr-un stat, este libertatea presei. Acesta conditie este direct legata de libertarea de opinie si expresie, in Romania garantata prin Constitutie.

Incercarea Puterii de a domestici presa independenta, catalogand-o drept vulnerabilitate a sigurantei nationale e de un sinistru fara precedent. Din acest moment, orice roman care il mai sustine pe Basescu, care mai crede o iota din balivernele guvernamenale si care mai poate gasi a scuza infinitezimala partidului, guvernului si lui Basescu isi merita din plin soarta. Lucrurile au devenit de-odata foaaaarte simple. Bogdan Teodorescu spunea ca omul de rand nu are timp sa faca aceste conexiuni si ca e datoria presei sa le faca pentru el. In acest moment doar un creier reptilian ar putea fi incapabil sa inteleaga ce se intampla.

Nu reusesc sa intrevad vreo luminita la capatul tunelului, ci doar mai mult intuneric. Actiunile pe care opozitia le-ar putea intreprinde pe cai legale mi se par acum minuscule in efect, avand in vedere ca pedeleii au impus pe cine au vrut la Curtea Constitutionala, intr-un mod absolut fraudulos si in ciuda tuturor demersurilor legale, asa cum au actionat de nenumarate ori in trecut.  Cum ar putea fi invinsi cand au ilegalitatea de partea lor? Or, acest atentat la un principiu fundamental al democratiei nu a venit chiar pe neasteptate…totul a inceput cu derapaje „minore” care au uzat sistematic crampeiul de sensibilitate democratica a acestui popor, ridicand pragul de toleranta putin cate putin, progresiv, pana cand am ajuns sa inghitim ceea ce probabil ne-ar fi infiorat acum cativa ani. Si de fiecare data cand presa moguliana atragea atentia aupra acestor derapaje, aplaudacii oranj spuneau ca mogulii se leaga de detalii neimportante in fond, ca duc campanii de denigrare la adresa institutiilor statului, ca tara are alte probleme si ca altele ar trebui sa fie preocuparile presei…

Cat despre elucubratiile lui Lazaroiu nici nu mai pot comenta. Tot ce pot face este un efort constient de abtinere in a spurca in fel si chip cel mai pervers, meschin si antidemocratic regim pe care l-a vazut Romania de la revolutie incoace.

Cioara vopsita in portocaliu

Ieri, cand am postat despre minciuna pedelista, nu am vazut, din pacate, intreaga argumentatie a lui Berceanu, dar o voi reda aici:

„Practic, minciuna la care va referiti a fost o minciuna prin omisiune. Adica n-a existat un partid atat de ‘sinucigas’ – cum nici in alte tari nu cred ca sunt asemenea partide ‘sinucigase’ – care in campania electorala sau oricand, daca pot sa n-o faca, doar asa, pentru dorinta de a arata ca sunt ‘sinucigase’, sa iasa si sa spuna ca este extraordinar de rau si ca ne ducem spre prapastie”

Argumentul lui Berceanu semana cu acela al Ebei, care il intreba pe Victor Ciutacu la un moment dat daca nu e normal ca un tata sa incerce sa-si ajute copilul recurgand la trafic de influenta, mai ales in contextul in care orice parinte in situatia asta face la fel.

Atunci inseamna ca Tariceanu a fost un maaare sinucigas. Si ca PNL-ul in campanie probabil isi dorea sa piarda alegerile, altfel nu se autosabota in asemenea hal incat sa incerce sa ne avertizeze ca se va duce tara de rapa. Confrom manualului de partid portocaliu, in campanie sau oricand, toate partidele politice prezinta lucrurile de importanta imediata pentru populatie exact pe dos, ba luandu-se chiar dupa practica din alte tari. La fel sa sa stea lucrurile oare in Germania, Franta, Suedia, Polonia? Si care a fost raspunsul portocaliu la avertizarile venite din afara tarii? Ca acei oameni nu cunosc realitatile din Romania. Dar la cele din tara? Ca sunt doar minciuni si dezinformari. In realitate, Basismul a reusit sa transforme minciuna sfruntata in politica de stat.

Cioara vopsita

Berceanu: „În campanie s-a mintit prin omisiune pentru a ascunde faptul ca mergeam spre prapastie”

A minti prin omisiune insemna sa nu mentionezi de loc o chestiune de interes comun, adica sa nu zici nici de bine nici de rau despre acea chestiune; iar a minti cu nerusinare inseamna sa zici ca lucrurile stau fix invers fata de realitate.

Atunci il intreb si eu pe Berceanu, pai cum prin omisiune, cand Basescu ne-a zis cu tupeu maxim ca iesim din criza in 2010, Boc a sustinut sus si tare ca va creste economia cu 1,7% iar Videanu ca o sa avem o pensie medie de 405 euro?

Tupeu Basist

„V-as ruga sa observati o afirmatie facuta foarte de curand de unul din statele importante din UE, care incepe sa demonteze un mit al medicilor pregatiti in universitatile romanesti. Este vorba de proaspete afirmatii venite din Franta, care spun negru pe alb ca medicii romani sunt slab pregatiti. De altfel, va pot spune ca o comisie prezidentiala care a evaluat sistemul de sanatate din Romania arata ca rata de rateu in diagnostic ajunge la peste 40% in sistemul de sanatate romanesc. Este un efect al sistemului de educatie”, a declarat Traian Basescu

„Cam aici se invarte calitatea, intr-o zona extrem de sensibila a vietii de zi cu zi a cetatenilor, ca efect al calitatii sistemului de educatie din Romania. Nu trebuie sa va spun ca Romania nu este in primele cinci pentru niciuna din tarile UE ca nivel de atarctivitate din punct de vedere al studentilor, care sa vina sa studieze in Romania”, a mai spus Basescu.

Fara Nervi:

„Argumentul sefului statului roman este inexact, pentru ca in presa franceza (in Le Point si Le Figaro, din cate stiu) s-a scris recent despre slaba pregatire a medicilor FRANCEZI scolarizati in Romania (care platesc studiile, nu dau examen de admitere si sunt in general testati mult mai indulgent decat colegii lor romani). Presa franceza (cel putin in aceste articole recente) nu emite nicio judecata de valoare asupra medicilor ROMANI. Ba chiar, dimpotriva, in general presa scrie despre medicii romani veniti din Romania, si care se integreaza bine in sistemul francez (mai ales in mediul rural, unde francezii nu sunt tentati sa se aseze). Asa ca aici discursul sefului statului roman distorsioneaza „proaspetele afirmatii venite din Franta”. Ma mir cum de nimeni nu i-a atras atentia asupra acestui lucru… Probabil pentru ca nimeni din anturajul sau nu a citit cu atentie aceste „proaspete afirmatii”.”*

Cu Nervi:

Ma bucur ca presedintele tarii isi bazeaza afirmatiile pe ce se spune in presa franceza. Pacat ca il doare in cot de ce se spune in presa autohtona. Sau poate ca a lor e buna atata vreme cat nu il critica pe el, ci critica sistemul de admitere la medicina, conceput de profesori, pe care presedintele Romaniei oricum nu-i inghite pentru ca sunt prea „filozofi” intr-o tara cu lipsa acuta de ospatari care sa formeze masa votanta portocalie usor de manipulat.

Pe langa asta, este plin de statistici la care apeleaza numai atunci cand le poate folosi pentru a sustine aberatiile sale formidabile. Celelate statistici UE, care arata ca guvernul girat de el e un dezatru cum nu s-a mai vazut in Romania in ultimii 20 de ani, sunt rauvoitoare si incorecte pentru ca, asa cum ne spunea Videanu, statisticienii din UE nu cunosc realitatile din Romania. De asemenea, Traian Basescu nu ezita sa identifice presa ca fiind vocea „oficiala” a francezilor, in timp ce presa din Romania este inamicul numarul 1 al poporului.

„Efectul”, despre care vorbeste Basescu, este de fapt al sistemului romanesc in sine, bazat pe clientelism, nepotism si activism, sistem al carui produs si exponent principal este chiar dansul, sistem care de altfel se poate reduce la un singur „ism”, nu 3: basism. In aceasta ecuatie cu isme, democratia si meritocratia nu au ce cauta.

PS: sa nu uitam ca tot o comisie prezidentiala oficiala a „demonstrat” cum celebrul filmulet este un trucaj ordinar, pentru ca apoi Basescu sa ne spuna ca nu a lovit copilul, ci doar l-a impins.

PS 2: textul fara nervi apartine fratelui meu 🙂

Un alt fel de presedinte

In 1918, la 9 ani dupa ce a parasit functia prezidentiala, Theodore Roosevelt a scris o scrisoare adresata editorului ziarului Star din Kansas City.  In aceasta scrisoare, Roosevelt critica pozitia promovata de ziar, confrom careia, in vreme de razboi,  poporul American trebuie sa il sustina pe presedintele, indiferent de ce politici adopta acesta.

Fragmentul de mai jos este reprezentativ pentru modul in care ar trebui sa fie pusa problema intr-o societate democratica. Ramane sa stabilim singuri masura in care aceasta atitudine populeaza discursurile marilor lideri de opinie ai momentului si ale presei „intelectuale” care se autoproclama de o inalta sensibilitate morala.

The President is merely the most important among a large number of public servants. He should be supported or opposed exactly to the degree which is warranted by his good conduct or bad conduct, his efficiency or inefficiency in rendering loyal, able, and disinterested service to the Nation as a whole. Therefore it is absolutely necessary that there should be full liberty to tell the truth about his acts, and this means that it is exactly necessary to blame him when he does wrong as to praise him when he does right. Any other attitude in an American citizen is both base and servile. To announce that there must be no criticism of the President, or that we are to stand by the President, right or wrong, is not only unpatriotic and servile, but is morally treasonable to the American public. Nothing but the truth should be spoken about him or any one else. But it is even more important to tell the truth, pleasant or unpleasant, about him than about any one else.

Inca 5 ani…

Update 2: Oamenii acestia care urasc si azi PSD-ul si-l iubesc pe Basescu, in care vad un luptator anti-PSD, sufera de inertie psihica si emotionala.   Nu sunt capabili sa vada lucrurile in dinamica lor, sunt incremeniti in trecut.

Update: Primele urmari: Leul a inceput sa se deprecieze in raport cu euro. Si se va tot deprecia, pentru ca nu vom avea guvern. Si nici nu vom primi transa de la FMI. Nici cu mogulii nu cred ca ne vom mai lupta prea mult, pentru ca ei vor redeveni prieteni.  Vox populi – vox dei.

M-am abtinut de la postat multa vreme pentru ca nu imi mai doream sa scriu despre Basescu si ai lui. Asteptam sa treaca alegerile, credeam sincer ca nu se poate ca 5 milioane de romani cu drept de vot sa-l mai valideze inca o data pe actualul presedinte. Din pacate, se pare ca ne asteapta inca 5 ani cu o Udrea, un Boureanu, un Videanu,  un clan Basescu care in mod cert va fi  si mai tupeist, si mai insuportabil, si mai gretos decat pana acum.

Cu toate acestea, imi dau seama ca politica din Romania chiar nu merita asemenea patima din partea mea.  Incep sa ii invidiez sincer pe ignoranti, cei carora le este absolut egal cine este presedinte.

Insa eu una stiu ca nu mai suport inca 5 ani de famiglie prezidentiala, de partid suveran, de bascalie si circ, de lupanar politic si de pseudo-democratie.  Traian Basescu si-a dorit cu tot dinadinsul sa isi lase amprenta in memoria de obicei scurta a acestui popor. Eh, acum are sanse sa isi lase amprenta intocmai ca un bombeu de otel.

Realitatea crizei politice interne si a crizei financiare absolut catastrofale pentru noi va fi ignorata, in timp ce aceleasi fantasmagorii pedeliste vor constitui discursul politic al momentului – nebuloasa  „reformare a statului”, o lupta la fel de inutila in momentul de fata ca lupta contra-mogulilor care nu s-a concretizat in nimic dupa 5 ani, ba dimpotriva, mogulii tot acolo sunt, parca mai bogati si mai celebri ca niciodata. Basescu a reusit partial si va reusi in continuare sa „reformeze” clasa politica, in sensul de a o coloniza si de a si-o insusi intr-un mod foarte eficient. Aceasta reforma va fi probabil completa in momentul in care Traian Basescu va subordona (prin metodele deja cunoscute – intimidare, amenintari, inregistrari, satanaj, etc) orice institutie si cetatean din aceasta tara.

Unde e cea mai apropiata iesire din tara?

Scurta trecere in revista

Iata ca revin pe blog dupa o pauza lunga si binevenita. Am vrut sa revin cu mai multe ocazii, insa de fiecare data mi se parea ori ca s-au intamplat prea multe lucruri si nu le pot sintetiza pe toate intr-un singur post, ori ca se intampla incontinuu acelasi lucru si nu mai are rost sa scriu despre el. Am incercat de mai multe ori sa ma motivez cu elucubratiile unor autori pe care i-am comentat adesea, insa nu prea mai rezist psihic pana la capatul acestor articole, intr-atat mi se par de absurde si nocive.

Patapievici, pe care nu il mai citisem de o luna, dintr-un soi de donquijotism exasperant, continua rafuiala dumisale cu presa, fiind mai nou si primul psihiatru al natiei, dupa modelul Basescu – primul virusolog national. Astfel aflu cu stupoare ca, in conformitate cu diagnosticul patapixician,  sunt o depresiva paranoica, curat-murdar, si una si cealalta, simultan. Lasand la o parte faptul ca, dupa demni de spanzurat, Patapievici ne face si bolnavi mintal, constant amuzata ca megalomania si mania persecutiei (ambele fiind fatete ale paranoiei) nu ii sunt de loc straine domnului Patapievici. Bine ascuns sub umbrela ocrotitoare a identificarii cu audienta, acesta imagineaza o distopie mai sinistra decat ar fi putut gandi insusi Orwell, in care o mana de realizatori tv dreseaza si subjuga un popor intreg, reducandu-l intelectual la un nivel subuman, si inducandu-i, conform expertizei psihiatrice patapixiciene,  o depresie agresiva.  Filozoful-doctor nu ezita sa profite de actualitatea gripei porcine si ne dumireste cum sistemul nostru imunitar este compromis de acest virus propagat de o mana de realizatori tv nerusinati, virus care ne umple de ura si ne face sa ne dorim  moartea. Lasand la o parte monumentala absurditate a textului,  macabra viziune filozofico-polititica a editorialistului, despre un final in care ne sinucidem sau ne omoram intre noi covarsiti de ura si de virusul televiziunilor, reuseste sa depaseasca in incrancenare chiar si perspectivele funeste intrezarite de amicul Cartarescu. Cand eram mica, Vadim Tudor ameninta ca, atunci cand va ajunge presedinte, va spanzura toti tradatorii patriei de turla Bisericii Negre. Aceasta imagine mi-a ramas tocmai din cauza violentei si smintelii ei. Cred ca Patapievici a reusit sa-l depaseasca pe Vadim atat in violenta, cat si in sminteala.

Fire dubitativa, Cartarescu nu se dezice, iar in editorialul de saptamana aceasta il gasim contrariat de problemele curente ale tarii. Prins intre un Basescu pe care l-a iubit si un Parlament pe care nu il poate respinge, scriitorul indreapta, ca de obicei, dilema catre neant, intrebandu-se retoric unde o fi iesirea din criza? Distantandu-se din ce in ce mai ferm de colegii sai de la Humanitas,  Cartarescu e usor hazliu si adopta tabuul „intelectuali basescieni”, incercand sa se plaseze astfel cumva in afara cercului lor. Din pacate, apropierea sa de PNL e mult prea tarzie iar dansul, lipsit de credibilitate. Nu te poti sinucide sistematic timp de cativa ani buni, sperand ca apoi sa renasti precum pasarea Phoenix din propria cenusa. Iar noi nu suntem cu totii amnezici, unii dintre noi isi amintesc foarte bine.

De remarcat articolul Alinei Mungiu-Pippidi, De ce premiul Hertei Muller nu e si al nostru. Nici Eugen Ionescu nu e al nostru. Nici Brancusi nu e al nostru. Nici studentii aceia de la facultatile de top din Vest nu sunt ai nostri. Al nostru e un lucru la care noi am contribuit direct. A ne mandri cu suferintele cuiva pe teritorul Romaniei e cel putin absurd. Contributia la care ma refer trebuie sa fie pozitiva, altfel, nu-i asa, nu te poti mandri cu ea.

Prezidentiale 2014

Am lipsit multa vreme din blogosfera si poate ca aveam nevoie de un imbold sa revin. 🙂 Astfel, am primit ieri o leapsa de la Lilick – Cine ar putea candida la presedintie in 2014?

In virtutea unei anume continuitati si a implinirii unor asteptari, s-ar putea sa avem un tur I cu Elena Udrea. Nu va lipsi nici certitudinea eterna a alegerilor prezidentiale, Vadim Tudor, urmat simetric de Gigi Becali. S-ar putea sa-i revedem in postura de prezidentiabili pe Geoana si Oprescu.

Crin Antonescu a promis ca vrea un singur mandat, iar pana acum nu am avut vreun motiv sa ii punem la indoiala cuvantul dat. Astfel daca reuseste sa castige in 2009, vom avea un alt candidat din partea PNL in anul 2014. Tariceanu? Discreditarile continue via Basescu si Boc au inoculat majoritatii oamenilor, din pacate, o aversiune fata de Tariceanu. Prin urmare, s-ar putea sa avem o surpriza din partea PNL in 2014. Este posibil, de asemenea, ca la urmatoarele alegeri, liberalii sa sprijine candidatura lui Klaus Johannis, un personaj politic propularizat astazi de PNL.

In rest, imi pot imagina o gama larga de prezidentiabili cu 1, 2 procente, de la naucul Remus Cernea la Nati Meir, si de la Andrei Gheorghe la Mihaela Radulescu.

Inca nu m-am hotarat cui sa pasez leapsa!

Dupa Basescu, potopul

Dupa o pauza de cateva saptamani in care a scris despre alte lucruri, domnul Cartarescu revine cu un editorial despre Basescu, in acelasi ton funest deja celebru, insa parca mai fatalist si mai jeluit ca niciodata. Stupefiat de posibilitatea de a figura pe o lista anti-Basescu, autorul simte nevoia sa se justifice intr-un editorial precoce (postat la ora 9 PM in loc de 11 PM, cum se intampla de obicei).

Intocmai ca Pilat din Pont, scribul se cam spala pe maini de toata povestea aceasta cu Traian Basescu, de partea caruia nu mai poate lupta, din moment ce presedintele a esuat in planul sau de a eradica ticalosenia si de a reforma statul, insa de care nici nu se mai poate departa fundamental fara a fi acuzat de fariseism. Cum nu ne poate salva de napasta presei care manipuleaza si distorsioneaza adevarul, oricat de mult ar dori asta dimpreuna cu grupul Pata-Li-Ple, domnul Cartarescu intuieste infrangerea lui Traian Basescu, pentru care s-a si pregatit sufleteste.

Aceasta infrangere este comparata, absolut pe nedrept si in cel mai pur stil oranj, cu infrangerea pe care si-a asumat-o Emil Constantinescu dupa mandatul sau. Diferenta fundamentala si evidenta in acest caz este ca, in timp ce un presedinte din afara sistemului s-a declarat invins de un sistem prin care nu a putut razbate, celalalt presedinte este in sistemul ticalosit dinainte de revolutie, si a fost in toate variantele sistemului de dupa revolutie, el fiind, in momentul de fata,  insusi sistemul – are guvernul pe care l-a ravnit, legaturi puternice in lumea interlopa, detine o parte a presei, un grup influent de intelectuali, rudele bogate, prietenii asisderea,  si nu in ultimul rand, intocmai cum remarca domnul Cartarescu, presedintele are atentia neprecupetita a presei de toate culorile. Singura opozitie este din partea noastra, a bloggerilor, si a 2,3, emisiuni de la posturile de nisa. Cum poate astfel sa fie invins un presedinte? Eternii moguli si televiziunile lor au o acoperire nationala de cateva procente, si nu influenteaza 70% din electorat, majoritate covarsitoare care isi doreste o alta guvernare.

Sistemul ticalosit, aceast monstru ambiguu, nedefinit, hidra cu un numar infinit de capete fara figuri, intocmai ca terorismul lui Bush Junior, va ramane un dusman etern si intangibil, o carte buna de jucat oricand si in orice context politic. Aidoma teorismului, pastrand insa proportiile adecvate, sistemul ticalosit a capacitat milioane de adepti, miliarde de euro de la bugetul de stat, 5 ani de zile si mii de articole de presa, doar pentru a ajunge sa fim mai saraci si mai nefericiti decat la inceput. Singurii care o duc realmente mai bine acum sunt familia prezidentiala si prietenii ei. Daca batalia cu sistemul era compromisa din capul locului, atunci de ce nu ne vorbeste unul dintre acesti intelectuali oranj despre utopia unui presedinte megaloman si inconstient, despre acest capitan Ahab neaos, care a prapadit o tara cu sminteala lui, cu obsesia lui patologica; de ce nu ne vorbesc portocaliii despre acest fantast care s-a jucat cu soarta unei tari, si a carui iresponsabilitiate, chiar presarata cu intenii bune, a fost extrem de toxica?

Domnul Cartarescu invidiaza un sistem german neticalosit, unde lucrurile decurg normal, unde o Angela Merkel civilizata nu provoaca presa, nu agreseaza verbal cetatenti obisnuiti, unde presedintele Horst Kohler se rezuma la functia sa reprezentativa si nu se implica in actul de guvernare, sistem in care nu exista Ministerul Turismului, in care economia functioneaza, plasand tara in topul mondial. Din pacate pentru beletrist, occidental nu va deveni niciodata, cu atat mai putin neamt. Nici macar precum Caragiale nu poate ajunge, pentru ca, spre deosebire de dramaturg, spiritul critic ii lipseste cu desavarsire editorialistului Cartarescu.