Feeds:
Articole
Comentarii

Iata ca revin pe blog dupa o pauza lunga si binevenita. Am vrut sa revin cu mai multe ocazii, insa de fiecare data mi se parea ori ca s-au intamplat prea multe lucruri si nu le pot sintetiza pe toate intr-un singur post, ori ca se intampla incontinuu acelasi lucru si nu mai are rost sa scriu despre el. Am incercat de mai multe ori sa ma motivez cu elucubratiile unor autori pe care i-am comentat adesea, insa nu prea mai rezist psihic pana la capatul acestor articole, intr-atat mi se par de absurde si nocive.

Patapievici, pe care nu il mai citisem de o luna, dintr-un soi de donquijotism exasperant, continua rafuiala dumisale cu presa, fiind mai nou si primul psihiatru al natiei, dupa modelul Basescu – primul virusolog national. Astfel aflu cu stupoare ca, in conformitate cu diagnosticul patapixician,  sunt o depresiva paranoica, curat-murdar, si una si cealalta, simultan. Lasand la o parte faptul ca, dupa demni de spanzurat, Patapievici ne face si bolnavi mintal, constant amuzata ca megalomania si mania persecutiei (ambele fiind fatete ale paranoiei) nu ii sunt de loc straine domnului Patapievici. Bine ascuns sub umbrela ocrotitoare a identificarii cu audienta, acesta imagineaza o distopie mai sinistra decat ar fi putut gandi insusi Orwell, in care o mana de realizatori tv dreseaza si subjuga un popor intreg, reducandu-l intelectual la un nivel subuman, si inducandu-i, conform expertizei psihiatrice patapixiciene,  o depresie agresiva.  Filozoful-doctor nu ezita sa profite de actualitatea gripei porcine si ne dumireste cum sistemul nostru imunitar este compromis de acest virus propagat de o mana de realizatori tv nerusinati, virus care ne umple de ura si ne face sa ne dorim  moartea. Lasand la o parte monumentala absurditate a textului,  macabra viziune filozofico-polititica a editorialistului, despre un final in care ne sinucidem sau ne omoram intre noi covarsiti de ura si de virusul televiziunilor, reuseste sa depaseasca in incrancenare chiar si perspectivele funeste intrezarite de amicul Cartarescu. Cand eram mica, Vadim Tudor ameninta ca, atunci cand va ajunge presedinte, va spanzura toti tradatorii patriei de turla Bisericii Negre. Aceasta imagine mi-a ramas tocmai din cauza violentei si smintelii ei. Cred ca Patapievici a reusit sa-l depaseasca pe Vadim atat in violenta, cat si in sminteala.

Fire dubitativa, Cartarescu nu se dezice, iar in editorialul de saptamana aceasta il gasim contrariat de problemele curente ale tarii. Prins intre un Basescu pe care l-a iubit si un Parlament pe care nu il poate respinge, scriitorul indreapta, ca de obicei, dilema catre neant, intrebandu-se retoric unde o fi iesirea din criza? Distantandu-se din ce in ce mai ferm de colegii sai de la Humanitas,  Cartarescu e usor hazliu si adopta tabuul „intelectuali basescieni”, incercand sa se plaseze astfel cumva in afara cercului lor. Din pacate, apropierea sa de PNL e mult prea tarzie iar dansul, lipsit de credibilitate. Nu te poti sinucide sistematic timp de cativa ani buni, sperand ca apoi sa renasti precum pasarea Phoenix din propria cenusa. Iar noi nu suntem cu totii amnezici, unii dintre noi isi amintesc foarte bine.

De remarcat articolul Alinei Mungiu-Pippidi, De ce premiul Hertei Muller nu e si al nostru. Nici Eugen Ionescu nu e al nostru. Nici Brancusi nu e al nostru. Nici studentii aceia de la facultatile de top din Vest nu sunt ai nostri. Al nostru e un lucru la care noi am contribuit direct. A ne mandri cu suferintele cuiva pe teritorul Romaniei e cel putin absurd. Contributia la care ma refer trebuie sa fie pozitiva, altfel, nu-i asa, nu te poti mandri cu ea.

Anunțuri

Am lipsit multa vreme din blogosfera si poate ca aveam nevoie de un imbold sa revin. 🙂 Astfel, am primit ieri o leapsa de la Lilick – Cine ar putea candida la presedintie in 2014?

In virtutea unei anume continuitati si a implinirii unor asteptari, s-ar putea sa avem un tur I cu Elena Udrea. Nu va lipsi nici certitudinea eterna a alegerilor prezidentiale, Vadim Tudor, urmat simetric de Gigi Becali. S-ar putea sa-i revedem in postura de prezidentiabili pe Geoana si Oprescu.

Crin Antonescu a promis ca vrea un singur mandat, iar pana acum nu am avut vreun motiv sa ii punem la indoiala cuvantul dat. Astfel daca reuseste sa castige in 2009, vom avea un alt candidat din partea PNL in anul 2014. Tariceanu? Discreditarile continue via Basescu si Boc au inoculat majoritatii oamenilor, din pacate, o aversiune fata de Tariceanu. Prin urmare, s-ar putea sa avem o surpriza din partea PNL in 2014. Este posibil, de asemenea, ca la urmatoarele alegeri, liberalii sa sprijine candidatura lui Klaus Johannis, un personaj politic propularizat astazi de PNL.

In rest, imi pot imagina o gama larga de prezidentiabili cu 1, 2 procente, de la naucul Remus Cernea la Nati Meir, si de la Andrei Gheorghe la Mihaela Radulescu.

Inca nu m-am hotarat cui sa pasez leapsa!

Dupa o pauza de cateva saptamani in care a scris despre alte lucruri, domnul Cartarescu revine cu un editorial despre Basescu, in acelasi ton funest deja celebru, insa parca mai fatalist si mai jeluit ca niciodata. Stupefiat de posibilitatea de a figura pe o lista anti-Basescu, autorul simte nevoia sa se justifice intr-un editorial precoce (postat la ora 9 PM in loc de 11 PM, cum se intampla de obicei).

Intocmai ca Pilat din Pont, scribul se cam spala pe maini de toata povestea aceasta cu Traian Basescu, de partea caruia nu mai poate lupta, din moment ce presedintele a esuat in planul sau de a eradica ticalosenia si de a reforma statul, insa de care nici nu se mai poate departa fundamental fara a fi acuzat de fariseism. Cum nu ne poate salva de napasta presei care manipuleaza si distorsioneaza adevarul, oricat de mult ar dori asta dimpreuna cu grupul Pata-Li-Ple, domnul Cartarescu intuieste infrangerea lui Traian Basescu, pentru care s-a si pregatit sufleteste.

Aceasta infrangere este comparata, absolut pe nedrept si in cel mai pur stil oranj, cu infrangerea pe care si-a asumat-o Emil Constantinescu dupa mandatul sau. Diferenta fundamentala si evidenta in acest caz este ca, in timp ce un presedinte din afara sistemului s-a declarat invins de un sistem prin care nu a putut razbate, celalalt presedinte este in sistemul ticalosit dinainte de revolutie, si a fost in toate variantele sistemului de dupa revolutie, el fiind, in momentul de fata,  insusi sistemul – are guvernul pe care l-a ravnit, legaturi puternice in lumea interlopa, detine o parte a presei, un grup influent de intelectuali, rudele bogate, prietenii asisderea,  si nu in ultimul rand, intocmai cum remarca domnul Cartarescu, presedintele are atentia neprecupetita a presei de toate culorile. Singura opozitie este din partea noastra, a bloggerilor, si a 2,3, emisiuni de la posturile de nisa. Cum poate astfel sa fie invins un presedinte? Eternii moguli si televiziunile lor au o acoperire nationala de cateva procente, si nu influenteaza 70% din electorat, majoritate covarsitoare care isi doreste o alta guvernare.

Sistemul ticalosit, aceast monstru ambiguu, nedefinit, hidra cu un numar infinit de capete fara figuri, intocmai ca terorismul lui Bush Junior, va ramane un dusman etern si intangibil, o carte buna de jucat oricand si in orice context politic. Aidoma teorismului, pastrand insa proportiile adecvate, sistemul ticalosit a capacitat milioane de adepti, miliarde de euro de la bugetul de stat, 5 ani de zile si mii de articole de presa, doar pentru a ajunge sa fim mai saraci si mai nefericiti decat la inceput. Singurii care o duc realmente mai bine acum sunt familia prezidentiala si prietenii ei. Daca batalia cu sistemul era compromisa din capul locului, atunci de ce nu ne vorbeste unul dintre acesti intelectuali oranj despre utopia unui presedinte megaloman si inconstient, despre acest capitan Ahab neaos, care a prapadit o tara cu sminteala lui, cu obsesia lui patologica; de ce nu ne vorbesc portocaliii despre acest fantast care s-a jucat cu soarta unei tari, si a carui iresponsabilitiate, chiar presarata cu intenii bune, a fost extrem de toxica?

Domnul Cartarescu invidiaza un sistem german neticalosit, unde lucrurile decurg normal, unde o Angela Merkel civilizata nu provoaca presa, nu agreseaza verbal cetatenti obisnuiti, unde presedintele Horst Kohler se rezuma la functia sa reprezentativa si nu se implica in actul de guvernare, sistem in care nu exista Ministerul Turismului, in care economia functioneaza, plasand tara in topul mondial. Din pacate pentru beletrist, occidental nu va deveni niciodata, cu atat mai putin neamt. Nici macar precum Caragiale nu poate ajunge, pentru ca, spre deosebire de dramaturg, spiritul critic ii lipseste cu desavarsire editorialistului Cartarescu.

„Sunteţi împreună cu Guvernul dumneavoastră ca un mecanic de locomotivă beat… nu luaţi în nume de rău… beat de euforie! Beat de euforia reformei! Vă închipuiţi că după 20 de ani România beneficiază în fine de reformele lui Boc, că după 20 de ani reformaţi statul, şi chefuiţi domnule prim-ministru împreună cu miniştrii dumneavoastră în locomotivă! Faceţi adevărate orgii, vă fugăriţi între dumneavoastră, o fugăriţi pe doamna Andronescu s-o aruncaţi pe geam, o ţine domnul Geoană de picioare, încercaţi să vă aruncaţi unii pe alţii”

Crin Antonescu pare sa-si fi revenit. A demonstrat acest lucru astazi, prin critica usturatoare si insufletita la adresa actualului guvern, si implicit a lui Traian Basescu.  I s-a reprosat pana acum ca nu este destul de dinamic si ferm in pozitia sa (inclusiv eu am comentat asupra acestui lucru), sau ca nu este suficient de „al nostru” si nu trezeste simpatii populare. Calmul sau specific, atat de strain de irascibilitatea basesciana, si judecata cumpanita, l-au facut sa para glacial pentru unii, rezonabil pentru altii. In orice caz,  catastrofa guvernul Basescuboc pare sa-si duca ultimele clipe de agonie, iar oamenii resimt din ce in ce mai puternic nevoia de a ii contrapune ceva.

Astazi parca totul a mers bine pentru Crin Antonescu, iar discursul sau binevenit l-a spulberat pe Boc, si el tot absolvent de filosofie, pentru care, insa, retorica – dincolo de cea comunista, in care „excelase” ca student, pare sa fi ramas o disciplina obscura. Tenativele de sarcasm ale domnului Boc au esuat in reprosuri de care s-a plictisit toata lumea. Blestemul „grelei mosteniri” l-a transformat pe domnul prim-ministru intr-o zbarnaitoare stricata, agitata isteric de un presedinte din ce in ce mai deznadajduit.

Gestica, mimica, tonul domnului Antonescu s-au potrivit de minune, iar imaginea cu  guvernantii care se fugaresc reciproc a ilustrat foarte bine haosul total care musteste in coalitia de guvernare, blagoslovita de presedintele Traian Basescu. Abia astept sa vad mai mult!

…”acele sute de mii de pensionari pe caz de invaliditate pentru ca si-au scos amigdalitele, apendicita si au dat de niste foarte generosi medici”, zice Basescu, preluat de Mediafax. Confundarea organului cu boala e o eroare pe care o intalneam adesea printre colegii de scoala generala. Existau si alte moduri de a poci denumiri cu rezonanta medicala – anestenie de primavara, locomotie cerebrala, menangita si altele. Acest lucru nu ar fi deranjant in sine daca nu ar fi iesit din gura presedintelui, care a izbutit sa se lege si de pensionatii medical.

Vendeta presedintelui impotriva a tot felul de categorii de oameni nu te poate face decat sa te intrebi ce folos au toate acestea? Cum pot convietui in domnul Traian Basescu aceste atitudini complet opuse conform carora Romania e o tara minunata cu un guvern desavarsit, dar corupta si divizata intre magistrati hrapareti, invalizi care saboteaza economia, arhitecti iresponsabili, medici spagari, tineri josnici care vor sa emigreze si prostituate fara carte de munca?

Ne-am saturat de acest individ pana peste cap, totusi, dintr-un fel de fascinatie morbida, nu contenim sa ne enervam vis a vis de comentariile sale lipsite de buna-cuviinta, care tradeaza o manie fara obiect real, directionata la intamplare catre tot soiul de oameni obisnuiti. Raspunderea apartine oricui, mai putin statului. Dintr-o data, domnul presedinte se transforma dintr-un jucator implicat activ in evenimentele interne, intr-un spectator neputincios care palavrageste intr-una despre toti si despre toate. Putem spune ca suntem acum la o rascruce – totul pare sa graviteze in jurul lui Traian Basescu, acest moment pivotal in istoria noastra, iar nu intr-un sens bun. Atat de multe premiere negative s-au petrecut in timpul mandatului Basescu, incat in mod sigur istoria le va consemna si pedeleii pot sta relaxati.

A fost ca un soare, a devenit o supernova in aceste ultime luni si in curand se va transforma ori intr-o pitica alba, ori intr-o gaura neagra care va inghiti tot famiglionul, totul in functie de cum va performa la iarna.

Comisia prezidentiala pentru analiza riscurilor sociale si demografice din Romania recomanda presedintelui Romaniei legalizarea prostitutiei sau cel putin a unei forme a ceea ce inseamna sexul comercial.De asemenea, raportul noteaza ca ”infiintarea de servicii si centre de specialitate prin intermediul carora fe­meile care practica sexul comercial sa poata beneficia pe langa ser­viciile de asistenta (medicala, sociala, psihologica) si de prezervative oferite gratis ar ameliora insa situatia acestora”.

Tot aici, comisia recomanda ”Dezincriminarea consumului de droguri (nu a traficului!) pentru a aduce la „suprafata consumatorii. Recent s-au deschis in multe orase ale tarii (Brasov, Bacau, Galati, Hunedoara, Braila, Iasi, Bucuresti) magazine care vand produse etnobotanice ce au acelasi efect ca drogurile ilegale usoare si efectele lor sociale nu par a fi vizibile. Consumul de droguri trebuie descurajat dar cu diferentele de rigoare intre drogurile usoare si drogurile tari, in special cele injectabile precum heroina care au efecte negative devastatoare. Incriminarea consumului produce efecte secundare grave precum refolosirea seringilor care conduce la transmiterea unor boli grave” scrie Ziua.

Se pare ca Eba este in sfarsit luata in serios macar de tatal ei (ca de PE, nu). Propunerile comisiei prezidentiale s-ar putea transforma insa in promisiuni electorale, daca luam  in considerare trendul descendent in care s-a inscris Traian Basescu  la inceputul acestui an. Se zvoneste deja ca a cazut sub pragul de 30%, desi nu am vazut deocamdata nici un sondaj in acest sens.

Argumentul este simplu: statul incearca sa se debaraseze de o problema, aceasta din urma revenindu-i in totalitate cetateanul. Din pacate, lucru acesta nu este intotdeauna corect. Atat victmele prostitutiei cat si cele ale drogurilor sunt adesea fara discernamant  si putere de decizie (minori, persoane defavorizate), iar oamenii obisnuiti trebuie sa fie in permanenta constienti de aceste aspecte. Insa ne-am obisnuit ca Basescu sa ne minta ca traim bine, cand de fapt nu e asa. De ce ar sta lucrurile altfel aici?

Dar ce s-ar mai ingramadi acum votantii minori si teribilisti ai lui Preda! Cum orice vot e egal cu oricare altul, electoratul dependent de droguri este la fel de valoros ca oricare alt electorat. Adevarul este ca doar tripat fiind poti rezista discursurilor lui Basescu, fara sa capiezi. Numai prostituatele si consumatorii de droguri ramasesera neatinsi de reprosurile prezidentiale. Jurnalistii, magistratii, emigrantii, filozofii, profesorii, politistii, arhitectii, doctorii, cu totii au trecut prin vizorul basescian la un moment sau altul. Cu primii insa, domnul presedinte este infinit mai bland decat cu restul, pe langa faptul ca Romania a ajuns la o asemenea performanta a serviciilor de asistenta sociala, incat numai aceste doua ultime subiecte stateau in calea eficientei absolute a statului.

La indrumarea lui Lilick, am citit in Cotidianul un articol de-a dreptul innebunitor pe care nu stiu cum l-am ratat! Anul trecut, intelectualii oranj „s-au solidarizat” si au organizat o sindrofie la Intercontinental unde s-au vaitat de campaniile de presa ale celor 3 D, cum spun dansii – adica denigrare, demonizare si demolare.

Sunt usor amuzata si ingrozita! Ma amuza lipsa de tact, de intuitie, de logica, de control. Si acea scapare freudiana a domnului Tismaneanu, care spune ca nu mai vrea sa fie „demonizat” prin eticheta  „intelectualul lui Basescu”. Asadar, intelectualul lui Basescu = demonizare. Dansul confera o conotatie malefica acestei constructii, nu eu! Ma ingrozesc in schimb impertinenta, minciuna, vaicareala, ticalosenia, si, de ce nu, reaua-vointa a acestor oameni. Patapievici ne reprosa noua tocmai ceea ce a incercat el, dar nu i-a iesit – suprapunerea unui stigmat peste un argument de obiecţie. Iar argumentul este făcut raţional tocmai ca stigmatul să pară credibil.

De ce continui sa ma infiorez? Pentru ca as vrea sa vad repere in aceasta societate, sa vad un spirit critic viguros, nu straveziu si influentabil ca al domnului Plesu, nu prefacut ca al domnului Patapievici, nu inexistent ca al domnului Tismaneanu.

In urma acestei sindrofii, inteleg ca domnii mai sus mentionati au ajuns la un asemenea stadiu de disperare, incat s-au decis sa faca un brainstorming pentru a intelege „care sunt mecanismele”. Aroganta dansilor pare infinita si este sugerata de insasi denumirea intalnirii -” Cultură, politică şi mass-media: Campania împotriva intelectualilor în viaţa publică românească”. In primul rand, critica nu este adusa impotriva intelectualilor, acesta din urma fiind un termen generic care nu defineste strict grupul de la Neptun si distinsii lor prieteni. In al doilea rand, numai din infumurare ar putea crede acesti domni ca detin monopolul asupra termenului. Nu exista nici o campanie impotriva intelectualilor in general, exista critica impotriva unor persoane, intelectuali si neintelectuali. Exista critica unor mentalitati, unor luari de pozitie, unor situatii de fapt. In al doilea rand, motivul pentru care dansii sunt singurii intelectuali vizibili din viata publica este ca au reusit sa se impuna unul pe celalalt, sa-si imparta autoritatea intre dansii, fiind de asemenea investiti cu aceasta autoritate exagerata de catre Traian Basescu, adica au devenit mici guru locali, in fata carora multimea mediocra trebuie sa se prosterneze. Orice critica este din start imposibila, caci ei singuri detin cheile intelectualitatii si nu mai vor sa le dea nimanui. Au creat un cerc inchis al intelectualitatii, la care nimeni nu are acces daca nu trece mai intai prin etapele purificatoare de initiere, care incep, se pare, la ICR. Astfel reusesc sa-si asigure continuitatea prin progeniturile ICRului, de tipul lui Cristian Neagoe, care poarta de asemenea stigmatul emisiunii Siteza Zilei.

„Armele” la care au ajuns sa recurga acesti intelectuali oranj nu mai pot uimi pe nimeni. Prin editorialul de acum doua zile, Patapievici a incercat sa intoarca criticile impotriva tuturor. Exploatand o idee a lui Popper de acum 15 ani (si denaturandu-i sensul), a incercat sa demonstreze ca mogulii de televiziune nu sunt doar inamicii lui Basescu, ci sunt inamicii tuturor, inclusiv ai copiilor nostri.

Singura opozitie care mai exista acum este aceea a unei parti a presei. Ceea ce vor portocaliii e sa ii inchida gura. Este simplu si evident, si nici o sindrofie nu poate ascunde asta.  Revolta e sincera, viscerala, necumparata pentru ca se ofera singura (sunt mii de oameni care ar vorbi gratuit despre defectele lui Traian Basescu), incepe sa devina o forta, incepe sa zgaltaie turnul de carti de joc din varful careia tuna si fulgera intelectualii lui Basescu. Pana deunazi, acea parte a presei care i se opune lui Traian Basescu era ridiculizata de cate un intelectual portocaliu (niciodata de toti simultan), era dicreditata si demonizata exact cum se simte Patapievici acum. Intre timp, armata de pedelei a inceput sa se subtieze, cititorii editorialelor acestor distinsi domni au inceput sa simta subrezenia argumentelor, iar dansii au inceput sa stranga randurile, eroic, in jurul lui Traian Basescu.