Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘Cartarescu’

gun-to-headDomnul Cartarescu spune ca ii este greu sa defineasca conceptul de resentiment in ciuda naturii sale primitive. O scurta cautare in DEX poate elucida misterul. Resentiment este definit astfel: sentiment ostil față de cineva, pornire împotriva cuiva provocată de amintirea neplăcerilor suportate. Prin urmare, pentru a avea resentimente fata de cineva, trebuie sa fi suportat neplaceri din cauza acelei persoane sau chiar provocate direct de acea persoana, zice DEX-ul. Psihologia ne arata ca resentimentele apar atunci cand ne simtitm nedreptatiti si ca, spre deosebire de ura si dispretul care sunt directionate catre egalii si respectiv inferiorii nostri, resentimentele se indreapta catre cineva cu ascendenta asupra noastra. Altfel spus, avem resentimente atunci cand identificam o persoana sau o entitate ca fiind motivul frustrarii noastre.

Cartarescu preia teza deja dezbatuta in mai multe capitole de Patapievici si, in incercarea dumnealor de a ne convinge cu orice pret ca suntem un popor uracios, cei doi elaboreaza o intreaga arhitectura a urii in care individul obisnuit este o simpla „rotita in sistem”, complet golit de ratiune si, evident, fara liber arbitru. Ba mai mult, Cartarescu sugereaza ca resentimentul ar fi o traire primitiva, insa bazata pe o supragonflare a eului si a valorii personale, ori aceste doua aspecte nu prea sunt compatibile. Cred ca am invatat cu totii in scoala generala de la Descartes ca self-awareness-ul este atributul prim al gandirii inteligente. Nu mai are rost sa insist cu neglijentele de acest tip, am stabilit de nenumarate ori ca domnul Cartarescu are un stil haotic si nebulos, precum universul.

In paragraful urmator, Cartarescu face cel mai mare deserviciu pe care l-ar putea face vreodata societatii romanesti. Acela de a ne spune ca nu trebuie sa avem constiinta nationala. Ca nu trebuie sa credem ca suntem buni si ca avem dreptul moral de a primi de la societate ceea ce ne dorim si meritam. Ori, tocmai acesta este motivul pentru care popoarele vestice sunt mai bune decat noi. Pentru ca la ei exista o constiinta a necesitatilor comune care ii determina pe oameni sa-si apere standardele, sa nu se lase calcati in picioare de politicieni ca doamna Udrea, de hulitori ai acestui popor (ca domnul Patapievici care ne crede patibulari si plini de ura).  Un popor vestic este unit de idealuri comune care daca se implinesc, deschid calea catre implinirea idealurilor individuale. Fara a avea acel minimum necesar de respect, bunastare, senzatie de apartenenta, omul nu se poate dezvolta sanatos si armonios. Ori asta e problema de fond la noi, este ingreunata evolutia normala a omului. Se intalnesc tot felul de oprelisti – invatamantul care nu promoveaza valori, descurajarea meritocratiei si incurajarea nepostimului, favoritismul, nesiguranta sociala, nesiguranta financiara, coruptia la toate nivelele (de la administratorul scarii de bloc la inaltii demnitari ai statului) impostura din sistemele de conducere ale statului, absenta statului de drept, falsificarea adevarului, absenta modelelor reale, neputina societatii civile, absenta liderilor, proasta gestionare si deturnarea banului public, s.a.m.d. Toti acesti factori si inca multi altii frustreaza individul, ii creeaza o senzatie de imposibilitate exasperanta. Nu ura ne va distruge, ci blazarea.

Ori Cartarescu, prin indemnurile sale la inabusirea poate a ultimului elan de care suntem in stare foarte multi dintre noi inainte de a abandona corabia, ne handicapeaza. In loc sa ne sugereze solutii, alternative la dezastrul pe care il traim, distinsii intelectuali, mintile luminate ale acestui popor ne spun ca nu meritam nimic, ca avem deja prea mult, ca suntem plini de ura de dragul urii, ca suntem dusmanosi intre noi fara motiv. Vesticul, obisnuit cu standarde bine definite, cu o ierarhie clara a criteriilor dupa care isi ghideaza viata, este senin si vede lucrurile limpede. Atunci are puterea sa se revolte, sa sara in apararea bunastarii sale daca aceasta este periclitata. E vorba de un instinct de protejare natural si propriu tuturor. Capacitatea unui popor de a se revolta este esentiala pentru existenta bunastarii intr-un stat. Clasa politica trebuie sa traisca in permanenta cu ideea ca daca nu face ce trebuie, suporta nu doar oprobriul public, ci revolta concreta a populatiei. Individul se poate revolta numai daca are bine definita in minte limita dintre bine si rau. Ori la noi aceasta limita e tulbure, nu stim nimic sigur iar modalitatile prin care ar trebui sa urmarim adevarul sunt puse la indoiala.

Nici o persoana sau institutie, oricata autoritate ar avea, nu ne poate spune cum ar trebui sa ne simtim. Avem dreptul indisolubil sa ne indignam, sa purtam resentimente, sa ne simtim nedreptatiti, sa cerem mai mult. Cum poate domnul Cartarescu, dupa 20 de ani de la caderea comunismului, sa ne spuna ca vrem mai mult decat ni se cuvine? Suntem la fel de buni ca oricare altii si avem aceleasi drepturi sa ne incercam sansa la fericirea personala.

M-am saturat de fatalismul penibil al domnului Cartarescu. M-am saturat de impotenta intelectuala a acestor scriitori si filozofi care, in loc sa deschida cai noi de abordare a problemelor cu care ne confruntam, in loc sa indrume intelectual si emotional societatea asta paradita, se dovedesc invinsi de propria nimicnicie, de propriile frustrari marunte, esuand in lamentari decrepite servite populatiei in ziarele inca dispuse sa publice aceste nume.

Reclame

Read Full Post »

Lui Cartarescu nu i-a ajuns sinuciderea literara pe care se pare ca a regretat-o ulterior, si a decis astazi sa se sinucida si din postura de profesor.

In ultimul sau editorial de o neglijenta cutremuratoare, Cartarescu ne explica cum problema scolii romanesti este ca nu produce competente. Ceea ce este doar partial adevarat, desi exportam foarte multe creiere, competenta lor nu are nimic de-a face cu scoala sau cat  s-a investit in ei in Romania, ci are de-a face cu munca proprie si cu motivatia de a ajunge intr-o tara in care competentele lor pot fi valorificate. Apoi citesc in articolul lui Cartarescu o neghiobie pe care nu speram sa o aud vreodata din gura unui om care a fost mai multi ani profesor de liceu, inainte de a ajunge profesor universitar: premisa de pana acum a invatamantului pre-universitar era de a obtine un elev atoatestiutor. …Dumnezeule. Sunt pur si simplu siderata. Mi se pare ca nerozia nu mai trebuie combatuta, se desfiinteaza singura. Ma intreb oare pe ce planeta a predat domnul Cartarescu atata amar de ani. Si eu care credeam ca scopul invatamantului pre-universitar este de a oferi elevului bazele unei culturi generale, de a-l alfabetiza, de a-l invata sa gandeasca analitic si sintetic, de a-i oferi niste instrumente intelectuale care sa-i serveasca in toate aspectele vietii, de a-l ajuta sa-si dezvolte aptitudinile, de a-l feri tocmai de erorile acelea de judecata la care se preteaza toata sleahta de pedelei.

Ceea ce ma ingrozeste este ca  perceptia domnului Cartarescu asupra realitatii a fost alterata iremediabil de cand se autoconvinge de validitatea argumentelor probasesciene.  Admitem cu totii ca exista o problema in modul in care este organizata curicula, ca nu se invata destule lucuri importante si ca se invata multe lucruri inutile, dar de aici pana la gandirea „toporistica” a lui Cartarescu unde nu exista nuante e cale lunga. Lasand la o parte precaritatea observatiilor asupra unor lucruri in  care ar trebui sa fie supercompetent, profesorul sinucigas ne explica cum intr-o lume ultra-tehnologizata in care copiii stapanesc Windowsul de la 6-7 ani, problema invartamantului romanesc este ca nu se invata Office-ul si Engleza in scoli.  Ma doare mintea.

Din nou, Cartarescu da chix exact atunci cand din partea lui se asteptau macar noutati, daca nu solutii pentru a spori aportul real al invatamanului  pre-universitar in „competentele” dobandite ale copilului. Profesorul vrea sa obtina o generatie de „Cyborgi isterizati” care in loc sa se joace World of Warcraft toata ziua, sa fie culmea competentei in operarea pe calculator. Se vede ca domnul Cartarescu a facut scoala inainte de ’89 si probabil la uman. De muuulti, foarte muuulti ani esti invatat la scoala cum sa operezi pe calculator, de fapt se invata muuult mai mult decat folosirea Word-ului, iar ca sa inveti sa folosesti Excelul la capacitate maxima ar insemna sa si ai nevoie de el (eventual daca lucrezi in statistica). Altfel, „formulele” care se folosesc in Excel se gasesc pe Google, ca sa-l parafrazez pe presedinte. Ceea ce amuza insa este ca in mintea lui Cartarescu, stapanirea Excel-ului este un etalon de performanta… imi inchipui cat si-o fi batut el capul cu asta. 🙂

Ma intreb cum se va prezenta domnul Cartarescu in toamna la Facultatea de Litere, catedra de Istoria Literaturii Romane, propovaduind ascendenta limbii engleze asupra limbii romane intr-o societate romaneasca pro-occidentala in care tinerii elevi de liceu nu sunt in stare sa citeasca cursiv un text, adica sunt semianalfabeti.

Read Full Post »

De ceva vreme incoace, am obiceiul sa „ma iau” de Cartarescu. Nu fac asta pentru ca as avea ceva cu el personal, sau pentru ca am impresia ca sunt mai inteligenta sau mai talentata. Fac asta pentru ca editorialele sale (adica articole de opinie) sunt ingrozitor de stravezii, foarte usor de combatut, si in general bazate pe nimic. Greu de crezut o opinie bazata pe nimic. Daca nu este vorba de sofisme absolut infioratoare, editorialele sale abunda de erori, usor de indetificat pentru oricine a facut Logica in  clasa a IXa. Imi este greu sa cred ca Domnul Cartarescu ar putea vreo secunda in viata asta sa creada in ceea ce scrie. Din aceste motive, „critica” mea (daca poate fi numita asa) este o activitate recreativa. E ca si cum ai juca Solitaire.

Mircea Cartarescu se declara invins. Noi stim ca el a renuntat de mult, cum ne-a sugerat in editorialul precedent. Lucru de asteptat de altfel, avand in vedere ca in ultima vreme declara ca nu mai intelege nimic din nimic si nici nu mai intrevede ceva pentru viitor. Pentru ca tabloul sa fie infinit de sumbru, Cartarescu asteapta un final apocaliptic: Ne-au învins şi de data asta, s-au căţărat peste noi şi de data asta, şi nu mai e nimic de spus. Războiul este pierdut şi nu mai e nimic de spus. Indurerat de esecul total, ca intr-un film cu Van Damme, Cartarescu lupta si in ultima clipa de partea „binelui”, intrunchipat de Basescu, exponentul cel mai de seama al democratiei. Intr-un scenariu aproape fantasy, eroul pozitiv Basescu este invins de fortele malefice, iar slabiciunile omenesti ii grabesc sfarsitul. Cartarescu face apoi aceeasi eroare pe care au facut-o si Ridzi, si Udrea – Basescu e bun atata vreme cat altii sunt rai (Geoană, Voiculescu, Vadim, Tăriceanu, Nistorescu, Patriciu, Roşca Stănescu şi legiuni întregi de alţi patrioţi din politică şi din cultură), un non-argument de fapt, pentru ca vina unuia nu anuleaza vina altuia, decat in cazul unei gandiri extrem de rudimentare, unde nu exista decat bine si rau. Cartarescu continua sa reduca opozitia reala a lui Basaescu la cateva persoane publice. Pe langa asta, continua incercarile de a nivela aceasta opozitie. Din pacate pentru el, nu suntem egali, iar asta e principiul de baza al democratiei. Scriitorul ar trebui sa stie ca, pana nu recunosti adevarata natura a dusmanului, nu il poti invinge.  Dar nu-i nimic, el se declara invins ( deci, cel mai probabil, noi am ginit natura sa). Sa fie oare si acesta un apel la mila, mai patetic chiar decat cel al doamnei Ridzi, care invoca boala mamei sale?

Dupa un inventar de tipul „ce-am avut si ce-am pierdut” in urma aderarii la partidul Basescu, Cartarescu constata ca toti amicii lui intelectuali s-au alaturat opozitiei. Nu-i nimic, si-a facut prieteni noi, cum ar fi Sever Voinescu. (???) Oare ce-or fi discutand cand ies la un suc? Omul acela pare a fi cel mai putin informat cetatean de pe planeta Pamant. Ma intreb oare daca domnul Cartarescu este prieten cu Marcel Hoara. Vorba francezului, cine se aseamana se aduna.Adevarul e ca a fost un troc corect.

Am fost împins afară din lumea literară cu o brutalitate la care-au pus umărul atât vechi adversari, cât şi oameni pe care i-am iubit şi i-am ajutat. Mi s-au negat talentul, buna-credinţă, inteligenţa, aderenţa la valorile democratice. Mi s-a indus o silă nemărginită faţă de umanitatea noastră dâmboviţeană şi o dorinţă fără limite de a o părăsi pentru totdeauna, ca să nu mai ştiu de ea, nici ea de mine. Sa intelegem ca ar vrea acum ca prietenii sai  din lumea literara sa disocieze opera de persoana? Din pacate, nu asa functioneaza aceasta lume (pe care am presupus ca o cunoaste in profunzime). De fapt, nu functioneaza asa nici o alta lume. Intelectualul Cartarescu este o persoana, nu un tonomat (ca sa folosesc un cuvant la moda) de opere literare. Ar vrea acum sa recastige credibilitatea pe care o avea inainte de a se sinucide in presa. Pe langa asta, presupun ca domnul Cartarescu stie deja ca religia si politica stau la baza marilor neintelegeri din istoria homo sapiens. De ce ar sta lucrurile altfel in cazul sau? Cata naivitate! Dupa cateva fraze de un patetism cras, scriitorul are niste revelatii intarziate, printre care una mentionata de mine in acest blog: ca in Romania trebuie sa te pliezi sistemului ca sa poti face parte din el.  Bineinteles ca in principal e vina noastra, a tuturor, ca Basescu nu a reusit sa faca ce trebuia.  Este si vina lui, foarte putin insa, ca este un om si mai greseste, are slabiciuni. Sa ne bucuram macar ca domnul Cartarescu chiar ii citeste pe criticii sai (poate dintr-un soi de masochism, o nevoie de autoflagelare), majoritatea bloggeri si forumisti, in cuvintele sale vizionatori de filme porno si ascultatori de hip-hop prost.

Dupa o alienare inceata dar sigura, Cartarescu a ajuns sa nu-i mai pese de o lume pe care nu o prea intelege si pentru care nu intrezareste o soarta mai buna. Din pacate, spre deosebire de filmele cu Van Damme, „binele” nu invinge pentru ca asa vrea Cartarescu, iar razboiul nu poate fi castigat prin martiriul sau artistic, mai ales pentru o cauza falsa precum Basescu.

Read Full Post »

Ieri si azi, intelectualii evezisti si-au expus punctele de vedere vis a vis de problema Moldova. Patapievici a vrut sa fie cerebral si penetrant.  Cartarescu, asa cum ne-a obisnuit, se situeaza oarecum emotional fata de subiect. Fraza cu care se deschide articolul parca e despre Romania: Cea mai săracă ţară din Europa şi-a dat şi la aceste alegeri aproape jumătate din voturi monştrilor care-au nenorocit-o de când se ştie. Ce masochism ciudat! Mai departe Cartarescu se tot minuneaza la cum o fi posibil sa se mai intample ce se intampla: Oare atât de imbecilizate şi de sinucigaşe pot fi mai departe aceste victime ale lui Stalin şi-ale imperiului rus? Buna intrebare. Pentru o secunda am avut in minte o imagine cu Romania intr-o ipostaza din aceea ca in desenele animate cu Tom si Jerry, cand soricelul il prosteste in asa hal pe Tom incat acesta se imagineaza drept un magar care poarta la gat insemnul JACKASS.

Read Full Post »

UPDATE: Lasand la o parte acest subiect, am tot auzit spunandu-se ca trebuie sa-i apreciem pe intelectualii nostri pentru operele lor, nu pentru afinitatile politice exprimate. Din pacate, nu sunt de acord.  Intelectualii nu sunt niste entitati abstracte care genereaza opere, ci sunt personalitati care trebuie sa indrume societatea in directia corecta, sa ofere o dimensiune morala stradaniilor noastre. Daca lumea politica este feroce si amorala, ei  trebuie sa ofere alternative ingenioase, nu sa ne abata si mai mult din drum. Noi insa preferam sa disociem opera de personalitate pentru ca diferenta intre ceea este si ceea ce ar trebui sa fie elita intelectuala este ingrozitor de mare. Daca nu i-am disocia, ar trebui sa recunoastem ca de fapt intelectualii romani cei mai de vaza si-au ratat menirea.

Domnul Cartarescu a gasit de cuviinta sa isi exprime liber si nesilit de nimeni opiniile vis a vis de cazul Ridzi.  Bineinteles ca pentru dumnealui, aceast caz Ridzi a fost doar un pretext. De fapt, editorialul nu face decat sa loveasca absolut nefondat in opozitie. Care opozitie? Pai domnul Geoana, deci opozitia lui Basescu. Astept cu nerabdare vreo asociere inedita a cazului Ridzi cu guvernarea PNL si prin asta sa se ajunga cumva la Crin Antonescu.

Problema domnului Cartarescu, pe care eu am semnalat-o de acum vreo trei ani, e ca a devenit ridicol prin lipsa de ratiune de care da dovada. Adevarul este ca un scriitor de literatura nu trebuie sa fie neaparat rational. Insa ceva ma face sa cred ca domnul Cartarescu s-a bucurat de aceasta demnitate pe vremea cand mai avea ceva de spus. Astazi nu este in stare sa genereze nici argumente relevante pro partidul si personajul pe care il aduleaza, nici contraargumente relevante pentru actiunile din presa, iar acest lucru ma face sincer sa-i pun la indoaiala discernamantul, puterea de judecata.
Spune ca daca ar fi fost in discutie un ministru PSD, nu s-ar fi intamplat nimic. Din asta ce se intelege? Ca presa apartine PSD-ului daca nu-i este defavorabila? Argumentul contine o eroare de logica. Ce se intampla cu presa favorabila unui politician, cum a fost cazul lui Basescu si Cotidianul, Realitatea Tv, B1 Tv, Evenimentul Zilei? De ce este presa cumparata numai cand toaca un om corupt, nu si atunci cand il linguseste fara motiv? Cum ne poate explica domnul Cartarescu atitudinea lui favorabila (este putin spus) pentru PDL, dusa la extrem, care a generat fraze vadimesciene de tipul „Basescu e singurul om drept din Sodoma”?
De ce nu se poate disocia in argumentatia sa de argumentele eterne ale pedelicilor? Ca mogulii au ceva cu Basescu, ca PDS-ul a cumparat presa, ca toata lumea e corupta mai putin Basescu, etc. De ce sunt remarcate diversele legaturi intre presa si politica numai atunci cand e vorba de devoalarea PDL-ului?
Calcand pe urmele lui Liiceanu care ne-a spus intr-o editie a Orei De Foc ca este neimportant daca Basescu denigreaza invatamantul romanesc (am comentat pe blog situatia asta), Cartarescu ne spune ca scandalul Ridzi este un lucru minor, tampenie infirmata chiar de catre Basescu dupa ce s-a sucit putin. Bineinteles ca nu este un lucru minor, decat in privinta amplorii jafului. Da, se fura de N ori mai mult in alte parti, insa orice jaf este in esenta la fel de blamabil; ca furi un ou sau furi un bou, tot furt se cheama. Banii respectivi sunt tot bani publici, chiar daca sunt 3 lei 50 sau milioane de euro. Deci argumentul acesta este nul in virtutea oricarui tip de rationament intrucat nu se adreseaza problemei puse in discutie, si anume jaful in sine.
Apoi ne spune ca nu vedem mai departe de lungul nasului, ca suntem ignoranti la probleme globale si nu ne preocupa decat afacerile interne. Asemenea ipocrizie imi starneste dezgustul. Normal ca te preocupa mai intai problemele tarii in care vietuiesti, si in plan secundar probleme externe. De ce? Pentru ca te intereseaza ceea ce te impacteaza in mod direct. Probabil ca domnul Cartarescu nu urmareste decat Euronews care este post EUROPEAN, adica transmite stiri de relevanta generala.

A spune ca „Nu ne interesează nimic din ce se petrece dincolo de noroiul în care ne bălăcim, de zoaiele politicii naţionale, de reaua-credinţă şi reaua-voinţă a comentatorilor din presă şi de la televizor, de Elodia noastră, de maneliştii noştri, de fotbaliştii şi analfabeţii noştri mai pitoreşti decât ai celorlalţi” este o afirmatie fara acoperire. De unde stie Cartarescu ce ma preocupa pe mine? Folosind pronumele „ne”, incearca sa ma vare si pe mine in aceeasi oala cu el (care nu se preocupa decat de problemele PDL-ului), dar sugereaza si un fel de complicitate la aceasta ignoranta si manelizare generala, pentru a nu i se putea reprosa ca este arogant. Ori o astfel de afirmatie nu este decat o manipulare evidenta – face pe moralistul unei natiuni ignorante, cu care se identifica dar a carei limitari le-a depasit deja.

De parca derapajele de mai sus nu ar fi fost de ajuns, Cartarescu utilizeaza stereotipia stereotipiilor.  Cum ar fi ca o parte din incarcatura emotionala creata de cazul Ridzi ar avea de-a face cu faptul ca este o femeie tanara, dragutza, naiva, care a reusit sa genereze destule tensiuni in randul barbatilor din presa si a cetatentilor obisnuiti pentru a deveni tinta unor atacuri mitocanesti. Fara a incerca sa minimalizez o problema frecventa in societatea romaneasca, trebuie sa recunosc ca domnul Cartarescu isi da aici masura propriilor instrumente de apreciere.  Niciodata nu s-a sugererat sau insinuat vreo remarca sexista la adresa doamnei Ridzi. Dimpotriva, din cate imi amintesc eu, domnul Boureanu, ilustru reprezentant PDL a atins aceasta coarda sensibila  in cadrul comisiei parlamentare de ancheta, si a facut comentarii sexiste vadite la adresa doameni Gorghiu. Dar, intrucat doamna Gorghiu se afla in PNL, domnul Cartarescu nu a remarcat episodul.

Aprecierile unui om sanatos la cap cum ca doamna Ridzi nu are o minte deosebit de populata se pot fonda pe lucruri cat se poate de concrete.  Nu este in stare sa genereze alte agumente decat acelea pe care le-a invatat de acasa, nici macar atunci cand in mod evident interlocutorii dansei nu sunt atat de prosti precum ii crede.  Spre exemplu, a se considera in acest sens emisiunea Sinteza zilei anterioara scandalului (nu mai tin minte data exacta) in care doamna Ridzi a fost incapabila sa raspunda intrebarilor unui jurnalist, care, intamplator sau nu, este femeie (Oana Dobre).  Doamna Ridzi a reusit performanta de a-l ingrozi si pe Adrian Ursu de la Realitatea TV, cel care a tolerat multa vreme elucubratiile lui Liiceanu.

Read Full Post »