Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 4 septembrie 2009

Motto: There is no such thing as a moral book or an immoral book. Books are well written or badly written. That is all.

Oscar Wilde


Andrei Badin ne aduce la cunostinta un text semnat de HRP si aparut in Plai cu Boi.

Citind textul lui Patapievici care, spre deosebire de Povestea Povestilor a lui Ion Creanga, nu e haios si nu are morala, mi-am dat seama ca, desi exista in literatura un anumit stil liber, Apollinaire a scris Amorurile unui Hospodar si a gasit un munte de sinonime pentru penis… Patapievici in schimb atat a putut sa gaseasca – denominativul popular pentru organul sexual masculin – cuvant pe care il repeta de mai multe ori in textul sau. Creativitatea dumnealui este limitata la vulgaritati ordinare care nu ating acea sublimare pe care conta autorul.

La Apollinaire, Henry Miller, Bruckner, Houellebecq, si alti scriitori care au lasat pudibonderia la o parte,  limbajul licentios este un mijloc, nu un scop in sine. Cuvintele respective au un rol in mesajul textului.  Vulgaritatea acceptata si promovata de Patapievici  este doar gratuita si pare a fi defularea unui individ care simte ca in mod normal se autocenzureaza prea mult.

Literatura erotica nu reprezinta nimic daca nu vizeaza si altceva decat limbajul in sine, daca nu are intotdeauna un sens implicit (moralizator-Burckner, umoristic-Apollinaire). Altfel, literatura erotica este ca pictura de gang care infatiseaza nuduri. Dar nudurile de gang nu au nimic de-a face cu pictura lui Goya, a lui Modigliani ori a lui Lucian Freud. Nu emotioneaza, nu transmit, ci sunt doar obscenitati.

Reclame

Read Full Post »

gun-to-headDomnul Cartarescu spune ca ii este greu sa defineasca conceptul de resentiment in ciuda naturii sale primitive. O scurta cautare in DEX poate elucida misterul. Resentiment este definit astfel: sentiment ostil față de cineva, pornire împotriva cuiva provocată de amintirea neplăcerilor suportate. Prin urmare, pentru a avea resentimente fata de cineva, trebuie sa fi suportat neplaceri din cauza acelei persoane sau chiar provocate direct de acea persoana, zice DEX-ul. Psihologia ne arata ca resentimentele apar atunci cand ne simtitm nedreptatiti si ca, spre deosebire de ura si dispretul care sunt directionate catre egalii si respectiv inferiorii nostri, resentimentele se indreapta catre cineva cu ascendenta asupra noastra. Altfel spus, avem resentimente atunci cand identificam o persoana sau o entitate ca fiind motivul frustrarii noastre.

Cartarescu preia teza deja dezbatuta in mai multe capitole de Patapievici si, in incercarea dumnealor de a ne convinge cu orice pret ca suntem un popor uracios, cei doi elaboreaza o intreaga arhitectura a urii in care individul obisnuit este o simpla „rotita in sistem”, complet golit de ratiune si, evident, fara liber arbitru. Ba mai mult, Cartarescu sugereaza ca resentimentul ar fi o traire primitiva, insa bazata pe o supragonflare a eului si a valorii personale, ori aceste doua aspecte nu prea sunt compatibile. Cred ca am invatat cu totii in scoala generala de la Descartes ca self-awareness-ul este atributul prim al gandirii inteligente. Nu mai are rost sa insist cu neglijentele de acest tip, am stabilit de nenumarate ori ca domnul Cartarescu are un stil haotic si nebulos, precum universul.

In paragraful urmator, Cartarescu face cel mai mare deserviciu pe care l-ar putea face vreodata societatii romanesti. Acela de a ne spune ca nu trebuie sa avem constiinta nationala. Ca nu trebuie sa credem ca suntem buni si ca avem dreptul moral de a primi de la societate ceea ce ne dorim si meritam. Ori, tocmai acesta este motivul pentru care popoarele vestice sunt mai bune decat noi. Pentru ca la ei exista o constiinta a necesitatilor comune care ii determina pe oameni sa-si apere standardele, sa nu se lase calcati in picioare de politicieni ca doamna Udrea, de hulitori ai acestui popor (ca domnul Patapievici care ne crede patibulari si plini de ura).  Un popor vestic este unit de idealuri comune care daca se implinesc, deschid calea catre implinirea idealurilor individuale. Fara a avea acel minimum necesar de respect, bunastare, senzatie de apartenenta, omul nu se poate dezvolta sanatos si armonios. Ori asta e problema de fond la noi, este ingreunata evolutia normala a omului. Se intalnesc tot felul de oprelisti – invatamantul care nu promoveaza valori, descurajarea meritocratiei si incurajarea nepostimului, favoritismul, nesiguranta sociala, nesiguranta financiara, coruptia la toate nivelele (de la administratorul scarii de bloc la inaltii demnitari ai statului) impostura din sistemele de conducere ale statului, absenta statului de drept, falsificarea adevarului, absenta modelelor reale, neputina societatii civile, absenta liderilor, proasta gestionare si deturnarea banului public, s.a.m.d. Toti acesti factori si inca multi altii frustreaza individul, ii creeaza o senzatie de imposibilitate exasperanta. Nu ura ne va distruge, ci blazarea.

Ori Cartarescu, prin indemnurile sale la inabusirea poate a ultimului elan de care suntem in stare foarte multi dintre noi inainte de a abandona corabia, ne handicapeaza. In loc sa ne sugereze solutii, alternative la dezastrul pe care il traim, distinsii intelectuali, mintile luminate ale acestui popor ne spun ca nu meritam nimic, ca avem deja prea mult, ca suntem plini de ura de dragul urii, ca suntem dusmanosi intre noi fara motiv. Vesticul, obisnuit cu standarde bine definite, cu o ierarhie clara a criteriilor dupa care isi ghideaza viata, este senin si vede lucrurile limpede. Atunci are puterea sa se revolte, sa sara in apararea bunastarii sale daca aceasta este periclitata. E vorba de un instinct de protejare natural si propriu tuturor. Capacitatea unui popor de a se revolta este esentiala pentru existenta bunastarii intr-un stat. Clasa politica trebuie sa traisca in permanenta cu ideea ca daca nu face ce trebuie, suporta nu doar oprobriul public, ci revolta concreta a populatiei. Individul se poate revolta numai daca are bine definita in minte limita dintre bine si rau. Ori la noi aceasta limita e tulbure, nu stim nimic sigur iar modalitatile prin care ar trebui sa urmarim adevarul sunt puse la indoiala.

Nici o persoana sau institutie, oricata autoritate ar avea, nu ne poate spune cum ar trebui sa ne simtim. Avem dreptul indisolubil sa ne indignam, sa purtam resentimente, sa ne simtim nedreptatiti, sa cerem mai mult. Cum poate domnul Cartarescu, dupa 20 de ani de la caderea comunismului, sa ne spuna ca vrem mai mult decat ni se cuvine? Suntem la fel de buni ca oricare altii si avem aceleasi drepturi sa ne incercam sansa la fericirea personala.

M-am saturat de fatalismul penibil al domnului Cartarescu. M-am saturat de impotenta intelectuala a acestor scriitori si filozofi care, in loc sa deschida cai noi de abordare a problemelor cu care ne confruntam, in loc sa indrume intelectual si emotional societatea asta paradita, se dovedesc invinsi de propria nimicnicie, de propriile frustrari marunte, esuand in lamentari decrepite servite populatiei in ziarele inca dispuse sa publice aceste nume.

Read Full Post »